E********** S*** S******* P***** D********* S* R******** S** O****
LichidatorD******* G******* A F********* P****** A J******** S******
CreditorAvând în vedere posibilitatea achitării de către debitoare a creanţei datorate, În temeiul dispoziţiilor art. 255 alin. 1 din Legea nr. 7/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2008 privind Codul civil, respectiv modificărilor aduse art. 35 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin art. 215 din aceeaşi lege, văzând şi Hotărârea nr. 61/28 septembrie 2011 a Colegiului de conducere a Tribunalul Suceava, Transferă cauza la Secţia civilă a Tribunalului Suceava. Fixează termen pentru judecarea cauzei la data de 10 ianuarie 2012.
În vederea continuării procedurii;
Admite cererea. Dispune deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă faţă de debitoare. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare