Ţ******** I**** N*****
InculpatŢ******** I**** N***** - A****** L* S***** C********** L****
InculpatCondamnă inculpatul la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 86 alin.1 din OUG 195/2002.Condamnă pe acelaşi inculpat, la pedeapsa închisorii de 3(trei) luni, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 74 lit. ,,a-c”, 76 lit. ,,d”Cod penal . Condamnă pe acelaşi inculpat, la pedeapsa închisorii de 6(şase) luni, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 89 alin.1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 74 lit. ,,a-c”, 76 lit. ,,d”Cod penal . În temeiul art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de6(şase) luni închisoare. În temeiul art. 81 Cod Penal suspendă condiţionat executarea pedepsei şi stabileşte un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni, conform art.82 Cod penal. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţă publică
pentru lipsa de procedură cu inculpatul