C******* I**** S**
PetentD******* R******** D****** Ş* P***** B*****
IntimatAdmite în parte plângerea. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertismentul. Menţine în rest procesul-verbal atacat. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Termen la 15 decembrie 2011 pentru a se comunica intimatei precizarea formulată de către petentă prin reprezentant, spre a lua cunoştinţă de conţinutul acesteia
Termen la 17 noiembrie 2011 pentru a se reveni cu adresă la intimată spre a comunica planşele fotografice despre care petentul susţine că s-ar fi efectuat la momentul constatării contravenţiei,iar în cazul în care nu s-au efectuat astfel de fotografii să se precizeze în mod clar acest lucru.
Termen la 3 noiembrie 2011 pentru a se reveni cu adresă la intimată spre a comunica planşele fotografice efectuate la momentul constatării contravenţiei reţinute în sarcina petentei , în caz contrar , cauza se va soluţiona în baza actelor de la dosar, urmând a se aplica prezumţiile legale cu privire la nedepunerea unor înscrisuri .
Termen la 6 octombrie 2011 în vederea adminsitrării probei cu înscrisusuri constând în înregistrarea video ce s-ar fi efectuat la locul săvârşirii pretinsei contravenţii, sens în care se va face adresă la intimată .
Termen la data de 15 Septembrie 2011/ pentru comunicarea întâmpinării societăţii petente şi pentru când se va repeta procedura de citare cu ambele părţi.