G*** T****
InculpatS* C****** R** S*** S**
Parte civilăCondamnă pe inculpatul G.T., cu antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. de art. 217 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal, art. 320 ind.1 Cod procedură penală la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 81, 82 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani şi atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II Cod penal şi, în baza art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În temeiul art.14 Cod procedură penală raportat la art. 998 Cod civil, obligă inculpatul la despăgubiri civile în sumă de 1700 lei către partea civilă S.C. C.R.S. S.R.L. , cu sediul în - În temeiul art. 191 Cod procedură penală, obligă inculpatul la cheltuieli judiciare în favoarea statului în sumă de 600 lei. Cu recurs la Tribunalul Maramureş în termen de 10 zile de la pronunţare cu inculpatul şi de la comunicare cu partea civilă. Pronunţată în şedinţa publică din 04.04.2012.
La data de 04.04.2012.
Faţă de lipsa inculpatului, precum şi a martorilor încuviinţaţi.
Administrare probe testimoniale.
lipsă relaţii
Termen acordat, având în vedere lipsa relaţiilor solicitate de la partea civilă. În acest sens, se vor solicita relaţii de la Oficiul Registrului Comerţului.
Termen acordat pentru a se solicita relaţii privind reprezentantul legal al părţii civile.
Termen acordat având în vedere lipsa inculpatului. Se va repeta procedura de citare a acestuia cu mandat de aducere.
Faţă de lipsa inculpatului. Se va emite mandat de aducere a acestuia în instanţă.