N***** M******
PetentD******* G******* A F********* P****** A****
IntimatRespinge contestaţia. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 28 Noiembrie 2011, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Amână pronunţarea la data de 28 Noiembrie 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi 21 Noiembrie 2011, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Încuviinţează cererea de amânare pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării, formulată de petentă, prin reprezentant. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 21 noiembrie 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 Octombrie 2011, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.