Dosar 320/83/2010 din 01.02.2011

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 320/83/2010
Data dosar:
01.02.2011
Instanta:
Curtea de Apel Oradea
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.02.2012 la ora 9:00

    Complet: C3 recurs
  • fără casare

    Admite recursul, modifică sentinţa, admite acţiunea, obligă pârâta la acordarea drepturilor salariale conform Legii nr.221/2008.

  • Sedinta din data de 08.09.2011 la ora 9:00

    Complet: C3 recurs
  • 155/1 c.pr.civ

    Având în vedere că recurentul reclamant nu s-a conformat dispoziţiei instanţei de la termenele anterioare, respectiv de a indica numele, locul de muncă şi funcţia membrilor de sindicat pe care-i reprezintă în prezenta cauză, deşi a fost citat şi pentru termenul de azi cu această menţiune, de la noua adresă indicată şi de la vechiul sediu, la noul sediu agentul procedural menţionând pe citaţie că şi-a mutat adresa, s-a dispus în baza art. 155 indice 1 Cod procedură civilă, suspendarea cauzei şi trimiterea dosarului în arhiva instanţei până la intervenţia părţii interesate.

  • Sedinta din data de 21.04.2011 la ora 9:00

    Complet: C3 recurs
  • Amână cauza

    Având în vedere că recurentul reclamant S********* L**** D** Î********* S*** M***, nu a indicat membrii de sindicat pe care-i reprezintă în prezenta cauză, respectiv, numele, locul de muncă şi funcţia acestora, se amână judecarea cauzei pentru data de 08.09.2011.

Flux dosar


Actualizare GRPD