P****** N***
ReclamantM********* B******** P*** P***** G******
PârâtAdmite acţiunea reclamantei, aşa cum a fost precizată. Constată calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la acordarea de măsurii reparatorii, pentru imobilul teren reprezentând 11 (unsprezece) miimi părţi din totalul de 744, 00 mp şi magazinul ( prăvălia ) nr. 2 situată la parterul imobilului din Bucureşti, str. C. A. Rosetti, nr. 14, sector 1. Obligă pârâtul să emită decizie sau dispoziţie motivată, acordând reclamantei despăgubiri, în condiţiile Titlului VII al Legii 247/2005 pentru imobilul sus menţionat şi să înainteze dosarul Prefecturii Bucureşti, în vederea exercitării constrolului de legalitate. Cu apel în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.09.2012.