B**** E************
ReclamantS*** O******* V***** I******** G**** S*** P***** A****** C***** D* A**** P*** R************* S** L****
PârâtC****** G**************
Intervenient forţatAdmite acţiunea, aşa cum a fost precizată, formulată de reclamanta B**** E************ împotriva pârâtei S.C. OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP S.A., prin reprezentantul său legal Doina Preotu, intervenient forţat fiind C****** G**************. Obligă pe pârâta S.C. OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP S.A. să plătească reclamantei suma de 27.324,72 lei reprezentând despăgubiri. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 4.149 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Obligă pe pârâtă la plata către stat a sumei de 400 lei, reprezentând onorariul pentru expert, pentru care s-a acordat ajutor public judiciar prin încheierea de şedinţă din 6 martie 2012 pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş în dosarul nr. 3219/216/2011. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24 octombrie 2012.
Amână pronunţarea la data de 24 octombrie 2012. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 octombrie 2012.
Amână pronunţarea la data de 17 octombrie 2012. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 9 octombrie 2012.
Admite cererea de amânare a cauzei formulată in scris de către apărătorul reclamantei, av. Georgiana Elena Stuparu, pentru imposibilitate prezentare, din motive medicale. Pune în vedere părţilor să depună eventualele obiecţiuni la completarea raportului de expertiză tehnică, până la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la 9 octombrie 2012. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 septembrie 2012.
Încuviinţează, în parte, obiecţiunile formulate de către reclamantă la raportul de expertiză depus de către expertul Zipiş Gheorghe şi dispune completarea lucrării, în sensul ca expertul să precizeze: definirea noţiunilor de „stare de utilizare” şi „stare de întreţinere”, menţionând pentru fiecare dintre cele două noţiuni, în parte, dacă sunt diferite, care este situaţia concretă în speţă; care este modalitatea de calcul folosită pentru stabilirea valorii autoturismului; care este preţul luat în calcul pentru autoturismul nou; să justifice stabilirea coeficientului de uzură la nivelul de 72%; care este vechimea autoturismului; să precizeze modul de calcul şi suma ce reprezintă valoarea pe care urmează să o primească reclamanta ca şi despăgubire, având în vedere dauna totală din concluzia raportului de expertiză. Se emite adresă expertului Zipiş Gheorghe, în vederea efectuării lucrării până la termenul următor de judecată, urmând a i se comunica în copie notele de obiecţiuni formulate de reclamantă, precum şi copie de pe prezenta încheiere de şedinţă. Amână judecarea cauzei la 18 septembrie 2012, orele 12. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 iulie 2012.
Admite cererea de înlocuire formulată de către expertul desemnat în cauză, Ivan Florian. În baza art. 202 Cod procedură civilă, desemnează expert, prin tragere la sorţi, pe domnul expert Zipis Gheorghe, stabilind onorariul provizoriu în sumă de 800 lei în sarcina reclamatei. Se va emite adresă la Biroul local de expertize judiciare, tehnice şi contabile, de pe lângă Tribunalul Argeş, prin care se aduce la cunoştinţă înlocuirea expertului Ivan Florian cu expertul Zipis Gheorghe şi se va solicita transferul onorariului provizoriu stabilit, în contul noului expert desemnat. Se va emite adresă către expertului nou desemnat, prin care i se aduce la cunoştinţă numirea ca expert în cauză, obiectivele expertizei stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 06 martie 2012, urmând să efectueze lucrarea şi să depună raportul de expertiză tehnică cu respectarea dispoziţiilor art. 208 -209 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la 10 iulie 2012. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 iunie 2012.
Se revine cu adresă la expertul Ivan Florian, să efectueze raportul de expertiză tehnică şi să-l depună în termen legal soluţionării cauzei. Se revine cu adresă la Biroul Local de Expertize Tehnice, Juridice şi Contabile, de pe lângă Tribunalul Argeş, pentru a lua măsurile necesare în vederea realizării lucrării de către expert în conformitate cu prevederile art. 208-209 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la 12 iunie 2012. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 mai 2012.
Se revine cu adresă la expertul desemnat în cauză, Ivan Florian, în vederea efectuării lucrării şi depunerii raportului de expertiză tehnică, aducându-i-se la cunoştinţă că pârâta a depus la dosar copii certificate de pe înscrisurile din dosarul de daună, pe care urmează să le aibă în vedere la realizarea lucrării, şi faptul că a fost achitat integral onorariul provizoriu stabilit de către instanţă în sarcina reclamantei. Se va emite adresă la Biroul Local de Expertize Tehnice, Juridice şi Contabile, de pe lângă Tribunalul Argeş, pentru a lua măsurile necesare în vederea realizării lucrării de către expert în conformitate cu prevederile art. 208-209 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la 22 mai 2012. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 aprilie 2012
Respinge ca neîntemeiată excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Curtea de Argeş, excepţia invocată de pârâtă. Respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei OMNIASIG V.I.G. S.A. Agenţia Curtea de Argeş, excepţia invocată de pârâtă. Pune în vedere reclamantei să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 1.744 lei şi a timbrului judiciar în sumă de 5 lei, sub rezerva de a urmării în condica de şedinţă a camerei de consiliu din data de 06 martie 2012 soluţia cu privire la soluţionarea cererii de ajutor public judiciar. În baza art. 167 Cod procedură civilă, încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă şi pârâtă şi proba cu martorul Şerbănoiu Laurenţiu solicitată de reclamantă. Se emite adresă la S.C. OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP S.A. pentru a înainta înscrisurile, în copii certificate, din dosarul de daună nr. RA-18/AG/10/20168171. Ia act că reclamanta va prezenta martorul necitat. Se va cita intervenientul forţat cu menţiunea chemării la interogatoriu. Încuviinţează proba cu expertiză tehnică specialitatea auto, având ca obiective: - în funcţie de înscrisurile de la dosar, precum şi dosarul de daună ce urmează a fi ataşat, expertul să stabilească modalitatea producerii accidentului, respectiv dinamica, culpa şoferilor implicaţi şi efectele; - să se precizeze dacă avariile identificate la autoturismele implicate, în special la autoturismul proprietatea reclamantei, sunt consecinţa accidentului rutier şi dacă acesta s-a produs aşa cum rezultă din descrierea reclamantei; - să se stabilească contravaloarea reparaţiilor necesare la autoturismul reclamantei, cu referire la manoperă şi materiale, inclusiv pentru piesele de înlocuit; dacă avarierea totală este rezultatul accidentului în discuţie să se stabilească valoarea autoturismului reclamantei; - expertul urmează să se raporteze exclusiv la înscrisurile de la dosar dacă, aşa cum rezultă din susţinerile părţilor, autoturismul nu mai există; - expertul urmează să convoace toate părţile la o discuţie pentru realizarea lucrării, la domiciliul reclamantei, unde se va deplasa pentru a identifica dacă mai există părţi din autoturismul acesteia. Potrivit art. 202 Cod procedură civilă, prin tragere la sorţi, numeşte expert pe domnul Ivan Florian, căruia i se va emite adresă pentru a efectua lucrarea. Stabileşte un onorariu provizoriu pentru expert în sumă de 800 lei în sarcina reclamantei. Se va emite adresă la Biroul de Expertize Judiciare pentru a se face cunoscută numirea expertului. Amână judecarea cauzei la 03 aprilie 2012. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 martie 2012.
Pune în vedere reclamantei să depună la dosar înscrisurile solicitate, în original. Amână soluţionarea cererii de ajutor public judiciar, la data de 06 martie 2012. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05 martie 2012.
Se emite adresă către reclamantă în vederea depunerii, în original, a înscrisurilor privire la starea materială şi financiară a reclamantei şi a familiei sale. Se emite adresă către Primăria comunei Valea Danului pentru a se comunica dacă reclamanta şi familia acesteia, figurează înscrisă cu bunuri în registrul agricol şi dacă beneficiază de vreun ajutor financiar de la stat. Amână soluţionarea cererii la data de 05 martie 2012 Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 februarie 2012.
Pune în vedere reclamantei să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru de 1.744 lei si a timbrului judiciar de 5 lei, în funcţie de soluţionarea cererii de ajutor public judiciar. Stabileşte termen, la data de 29 februarie 2012, pentru judecarea cererii de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamanta B**** E************. Se vor cita părţile care nu au termen in cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 06 martie 2012. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 februarie 2012.