S********* M******
Intimat ContestatorR**** A******* P***** A********* N******* - R*** -
IntimatR**** A******* P***** A********* N******* - S******** C******** N******* P******
Recurent IntimatAdmite recursul. Modifică sentinţa iar pe fond respinge contestaţia. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică.
Amână pronunţarea la 09 decembrie 2011. Pronunţată în şedinţă publică azi, 02 decembrie 2011.
Dispune administrarea probei cu acte din care să rezulte care sunt atribuţiile contestatoarei în prezent, ca urmare a reorganizării activităţii recurentei-intimate, în sensul finalizării modernizării reactorului, precum şi acte din care să rezulte data la care contestatoarea a fost mutată la o altă secţie unde se susţine că nu mai beneficiază de sporul pentru condiţii nocive, raportat la atribuţiile pe care le exercită în prezent. Pune în vedere reprezentantului recurentei-intimate să depună la dosar aceste acte, aşa cum s-a obligat, în termenul prevăzut de lege, pentru a lua cunoştinţă de ele şi apărătorul intimatei-contestatoare. Amână judecarea cauzei la 02 decembrie 2011. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 Octombrie 2011, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.