T**** G******
Recurent ReclamantS* R***** T**** S**
Intimat PârâtAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale formulate de reclamantul T**** G******. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 2992/R din 13 septembrie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 3237/100/2010 în sensul că la aliniatul 1 şi 2 din dispozitiv se va înscrie prenumele reclamantului "GABRIEL" în loc de "GAVRIL". Irevocabilă. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 4 septembrie 2012.
Admite recursul declarat de reclamantul T.G. împotriva sentinţei civile numărul 412 din 25.02.2011 a Tribunalului Maramureş pronunţată în dosar numărul 3237/100/2010, pe care o modifică în parte, în sensul că: Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul T.G. în contradictoriu cu pârâta SC R.T. SRL. Constată că între părţi au existat raporturi juridice de muncă în perioada 01.05.2009 - 02.04.2010. Obligă societatea pârâtă să efectueze cuvenitele menţiuni în carnetul de muncă al reclamantului în sensul raporturilor de muncă constatate anterior. Obligă pârâta să vireze contribuţiile sociale pentru perioada în care reclamantul a avut calitatea de salariat al acesteia. Obligă pârâta să plătească reclamantului drepturi salariale în sumă de 6600 lei şi diferenţe de diurnă în sumă de 812,25 Euro şi 244 lei. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate care nu contravin prezentei decizii. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 13.09.2011.
Amână pronunţarea pentru data de 13.09.2011.