P****** A*******
Recurent ReclamantP****** I**** - F*****
Recurent ReclamantP****** C****** - C*********
Recurent ReclamantP****** M****** - O***
Recurent PârâtÎncheiere. Admite cererea de îndreptare eroare materială astfel cum a fost calificată de instanţă la data de 12.12.2012. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în decizia civilă nr. 1089/14.09.2011, pronunţată de Tribunalul Olt în dosar nr.3245/311/2010, în sensul că se va menţiona corect că suprafaţa de teren este de „465 m.p”, în loc de „456 m.p”, aşa cum în mod eronat a fost consemnat precum şi completarea omisiunii strecurată în dispozitivul aceleiaşi decizii în sensul că se consemna că obligă reclamanţii pârâţi să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie pârâtei reclamante Popescu Marcela Olga terenul în suprafaţă de 465 m..p. Îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotărârii. Menţine restul dispoziţiilor deciziei. Irevocabilă.
Decizia civilă nr.1089/2011. Respinge recursul reclamanţilor ca nefondat.Admite recursul pârâtei şi modifică sentinţa sentinţa în sensul că admite în parte cererea reconvenţională şi obligă reclamanţii pârâţi să-i lase în deplină proprietate şi lşiniştită posesie terenul.Respinge capătul de cerere privind obligarea reclamanţilor la plata beneficiul nerealizat ca neîntemeiat.Obligă recurenţii reclamanţi la 992 lei reprezentând cheltuieli de judecată către recurenta pârâtă la fond şi recurs.Irevocabilă.
Amână pronunţarea la data de 14.09.2011.
Amână cauza la 7 septembrie 2011, la cererea recurentei pârâte, pentru angajarea unui apărător.