Dosar 3279/338/2011 din 03.11.2011

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3279/338/2011
Data dosar:
03.11.2011
Instanta:
Judecătoria Zărnești
Departament:
Judecatoria Zarnesti
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.04.2012 la ora 09:00

    Complet: C1 - PENAL
  • Soluţionare

    În baza art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002 condamnă pe inculpatul BUSIOC VLAD, fiul lui Nicolae şi Maria,la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei. Face aplicarea art.71 raportat la art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.Pen. În baza art.81 C.Pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicată prin prezenta sentinţă pe durata unui termen de încercare de 5 (cinci) ani, stabilit conform art.82 C.Pen. În baza art.71 alin.5 C.Pen. suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate prin prezenta sentinţă pe durata termenului de încercare. În baza art.359 alin.1 C.Proc.Pen. atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 C.Pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare. În baza art.191 alin.1 C.Proc.Pen. obligă inculpatul BUSIOC VLAD la plata către stat a sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 50 lei, reprezinta onorariu aparator din oficiu. Onorariul aparatorului din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertaţilor Cetaţeneşti. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare.

    Hotarare 70/2012 din 23.04.2012
  • Sedinta din data de 09.04.2012 la ora 23:59

    Complet: C1 - PENAL- AP
  • Amână cauza

    amână pronunţarea la 23.04.2012

  • Sedinta din data de 26.03.2012 la ora 09:00

    Complet: C1 - PENAL
  • Amână cauza

    amână pronunţarea la 9.04.2012

  • Sedinta din data de 27.02.2012 la ora 09:00

    Complet: C1 -PENAL_ A
  • Amână cauza

    probe

  • Sedinta din data de 23.01.2012 la ora 09:00

    Complet: C1 - PENAL
  • Amână cauza

    Probe

  • Sedinta din data de 19.12.2011 la ora 09:00

    Complet: C1 - PENAL
  • Amână cauza

    pt.ca inc.să-şi angajeze ap.ales

Flux dosar


Actualizare GRPD