Dosar 3280/338/2011 din 03.11.2011

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3280/338/2011
Data dosar:
03.11.2011
Instanta:
Judecătoria Zărnești
Departament:
Judecatoria Zarnesti
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.02.2012 la ora 09:00

    Complet: C1 -PENAL_ A
  • Soluţionare

    În baza art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 condamnă pe inculpatul P******* S**** la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Face aplicarea art.71 raportat la art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.Pen. În baza art.81 alin.1 C.Pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicată prin prezenta sentinţă pe durata unui termen de încercare de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni, stabilit conform art.82 C.Pen. În baza art.71 alin.5 C.Pen. suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate prin prezenta sentinţă pe durata termenului de încercare. În baza art.359 alin.1 C.Proc.Pen. atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 C.Pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare. În baza art.191 alin.1 C.Proc.Pen. obligă inculpatul GRIGORAŞ IOAN la plata către stat a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 50 lei, reprezinta onorariu aparator din oficiu. Onorariul aparatorului din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertaţilor Cetaţeneşti.

  • Sedinta din data de 13.02.2012 la ora 09:00

    Complet: C1 -PENAL_ A
  • Amână pronunţarea

    din lipsa de timp pt deliberare

  • Sedinta din data de 06.02.2012 la ora 09:00

    Complet: C1 - PENAL
  • Amână pronunţarea

    Din lipsa de timp pt deliberare.

  • Sedinta din data de 23.01.2012 la ora 09:00

    Complet: C1 - PENAL
  • Amână pronunţarea

    Din lipsa de timp pt deliberare.

  • Sedinta din data de 19.12.2011 la ora 09:00

    Complet: C1 - PENAL
  • Amână cauza

    pt.ca inc.să-şi angajeze ap.ales

Flux dosar


Actualizare GRPD