Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
dec. civ. 733 Admite recursul formulat de către recurenta – petentă împotriva sentinţei civile nr. 3717/15.12.2010 pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei în dosarul nr. 3282/307/2010 pe care o modifică în tot şi, în consecinţă:Admite plângerea formulată de către recurenta – petentă în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureş.Înlocuieşte cu avertisment sancţiunea amenzii în cuantum de 4.000 lei aplicată recurentei – petente prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 007181/17.09.2010, încheiat de către intimat pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 13 lit. e, coroborat cu art. 39 alin. 4 din Legea nr. 319/2006.Menţine celelalte dispoziţii ale procesului verbal .Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.06.2011.
Amână pronunţarea