R**** E******
Intimat ContestatorC*** J******** D* P***** D********
Recurent IntimatRespinge recursul ca nefondat.Cu 2500 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 8.02.2012.
Constatând că prin Hotărârea nr. 23 din data de 21 octombrie 2011 a Colegiului de Conducere din cadrul Curţii de Apel Ploieşti s-au aprobat propunerile privind compunerea completelor de judecată, inclusiv a celor specializate la Secţia I Civilă pentru perioada 1 noiembrie – decembrie 2011, precum şi desfiinţarea începând cu această dată a completelor 2R-CMAS şi respectiv 3R-CMAS şi având în vedere dispozuiţiile art. 99(11) din Regulamentul de Ordine Interioară al instanţelor judecătoreşti, dosarul se va repartiza prin sistemul ciclic, acordându-se în acest sens un nou termen de judecată la data de 8 februarie 2012 sala 2, pentru când părţile primesc termen în cunoştinţă.