Dosar 3310/193/2011 din 16.03.2011

furtul calificat (art. 209 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3310/193/2011
Data dosar:
16.03.2011
Instanta:
Judecătoria Botoșani
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
furtul calificat (art. 209 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.02.2012 la ora 08:30

    Complet: PN3
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul Vatamanu Mihai pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat”, prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a şi e C.pen. cu aplicarea art. 74 lit. a, c, art. 76 alin. 1 lit. c C.pen. la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare. În baza art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.pen. În baza dispoziţiilor art. 71 alin. (1), (2) C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. (a) teza a II-a şi lit. (b) C.pen., iar în temeiul art. 71 alin. (5) C.pen. suspendă executarea acesteia pe durata suspendării executării pedepsei închisorii. În baza art. 359 C.proc.pen. atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni. Respinge, ca tardiv formulată, acţiunea civilă a părţii vătămate Costânceanu Dumitru-Iulian având ca obiect obligarea inculpatului, în solidar cu condamnatul T**** D******, la plata sumei de 150 lei reprezentând despăgubiri materiale. În temeiul art. 191 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 450 lei. Suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu Berenţan Elena-Paula, deleg. nr. 4211/2011, se va avansa B.A. Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei către B.A. Botoşani. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 februarie 2012.

  • Sedinta din data de 30.01.2012 la ora 08:30

    Complet: PN3
  • Amână cauza

    AMÂNĂ PRONUNŢAREA CAUZEI LA DATA DE 06.02.2012 - ORA 08:30.

  • Sedinta din data de 12.12.2011 la ora 08:30

    Complet: PN3
  • Amână cauza

    PENTRU ADMINISTRARE DE PROBE

  • Sedinta din data de 07.11.2011 la ora 08:30

    Complet: PN3
  • Amână cauza

    LIPSĂ PROCEDURĂ

  • Sedinta din data de 12.10.2011 la ora 08:30

    Complet: PN3
  • Amână cauza

    PENTRU LIPSĂ APĂRARE

  • Sedinta din data de 08.09.2011 la ora 08:30

    Complet: CVP
  • Amână cauza

    ALTE CAUZE.

  • Sedinta din data de 09.06.2011 la ora 08:30

    Complet: PA3
  • Amână cauza

    PENTRU ADMINISTRARE DE PROBE.

  • Sedinta din data de 06.05.2011 la ora 08:30

    Complet: PA3
  • Amână cauza

    LIPSĂ APĂRARE.

  • Sedinta din data de 18.04.2011 la ora 08:30

    Complet: P8
  • Încheiere

    Constată că s-a admis cererea de abţinere formulată de preşedintele completului de judecată iar dosarul a fost repartizat completului P3 cu termen de judecată la data de 06.05.2011.

Flux dosar


Actualizare GRPD