B**** E****
ReclamantN***** G*******
PârâtN***** I**
PârâtAdmite cererea . Cu recurs
Hotarare 229/2013 din 18.02.2013Admite cererea. Scuteşte petentul de plata amenzii judiciare în cuantum de 300 lei dispusă prin încheierea din 19.11.2011. Irevocabilă.
Incheiere de sedinta din 04.02.2013Ia act că la dosar s-a depus raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul topo Manolache Corneliu. Pune în vedere reclamantei, să depună la dosar certificatul fiscal reactualizat, privind imobilul aflat în litigiu. Nu se mai citează părţile întrucat au termenul în cunostintă, conform prevederilor articolului 153 din Codul de procedură civilă. Amâna judecata cauzei şi acordă termen la data de 18.02.2013.
Incheiere de sedinta din 28.01.2013Încuviinţează cererea de amânare formulată în scris de către reclamantă. Ia act că reclamanta a solicitat în scris judecata cauzei în lipsă, conform prevederilor articolului 242 din codul de procedură civilă. In temeiul articolului 108 indice 1 alineatul 2 litera c Cod procedură civilă, sancţionarea judiciară cu suma de 300 lei a expertului desemnat în cauză specialitatea topografie, inginer Manolache Corneliu, CNP *********1773, cu domiciliul în comuna Răzvad, sat Valea Voievozilor, judeţul Dâmboviţa, pentru neefectuarea lucrării de expertiză până la această dată. Se va comunica, în copie, prezenta încheiere de şedinţă, persoanei sancţionate, conform articolului 108 indice 4 din Codul de procedură civilă. Cu drept reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Se va reveni cu adresa catre expertul topo Manolache Corneliu sa înainteze la dosar raportul de expertiza tehnică judiciară specialitatea topografie, avizat de către OCPI Dambovita potrivit articolului 3 indice 2 alineatul 3 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru în conformitate cu care „Dacă instanţa va dispune efectuarea unei expertize tehnice judiciare, aceasta va fi avizată de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară ”. Pune în vedere reclamantei, să depună la dosar certificatul fiscal reactualizat, privind imobilul aflat în litigiu. Nu se mai citează părţile întrucat au termenul în cunostintă, conform prevederilor articolului 153 din Codul de procedură civilă. Amâna judecata cauzei şi acordă termen la data de 28.01.2013.
Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 19.11.2012 pentru a se reveni cu adresa catre expert sa inainteze la dosar raportul de expertiza tehnica judiciara specialitatea topografie, avizat de catre OCPI Dambovita potrivit art 3 ind 2 alin 3 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru în conformitate cu care „Dacă instanţa va dispune efectuarea unei expertize tehnice judiciare, aceasta va fi avizată de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară ”si pentru cand partile au termen in cunostinta.
pentru efectuarea expertizei
In conf. cu prev. art 202 din Cpc, prin tragere la sorţi, desemnează în calitate de expert tehnic judiciar specialitatea topografie pe inginer Manolache Corneliu cu un onorariu stabilit provizoriu în sumă de 500 lei, care se va achita de către reclamanta, urmând să faca dovada în acest sens. Emiterea unei adrese catre expertul desemnat pentru a se prezenta la sediul instantei in vederea studierii lucrărilor dosarului, pentru efectuarea lucrării de expertiza ordonată, cu urmatoarele obiective: identificarea, măsurarea, stabilirea vecinătăţilor şi lungimii pe fiecare vecinătate privind imobilul aflat în litigiu, cu atenţionarea expertului asupra prev. art 208 si a termenului prev. de art. 209 Cod procedură civilă si ca lucrarea să respecte criteriile pentru a fi avizată de către OCPI Dâmbovita potrivit art 3 ind 2 alin 3 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru în conformitate cu care „Dacă instanţa va dispune efectuarea unei expertize tehnice judiciare, aceasta va fi avizată de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară ”. Se va concepta în cauză în calitate de pârât numitul Neacşu Ion. Nu se vor mai cita părţile întrucât au termenul în cunoştinţă, conf. prev. art 153 din Cpc. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 26.03.2012.
Încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de către reclamantă. Ia act că pârâtul nu întelege a propune probe în cauză. Se va emite adresă către O.C.P.I. Dâmboviţa prin care se va solicita să înainteze la dosar certificat de sarcini pentru terenurile în litigiu. Nu se vor mai cita partile, acestea avand termen in cunostinta potrivit art 153 CPC. Stabileste termen la 06.02.2012. Pronuntata in sedinta publica, azi, 28.11.2011.