M******* S****** n**************
InculpatS******* A******** M*****
Parte vătămatăadmite cererea de indreptare a erorii materiale
DOS 33430/197/2011 H O T Ă R Ă Ş T E, În baza art 208 alin 1, art 209 alin 1 lit e şi i C.penal cu aplicarea art 37 lit a C.penal şi art 320/1 alin 7 C.pr.pen, condamnă inculpatul M L,, ă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat – faptă din 23.07.2010. În baza art 61 alin 1 C.penal revocă liberarea condiţionată din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr 1950/07.11.2006 a Judecătoriei Bârlad (avută în vedere ulterior la procedeul de contopire efectuat prin sentinţa penală nr 334/24.07.2009 a Judecătoriei Tecuci, definitivă prin neapelare la data de 11.08.2009) şi în consecinţă contopeşte pedepasa aplicată cu restul rămas neexecutat de 582 zile, rezultând o pedeapsă de 3 ani închisoare. Constată că prezenta faptă este concurentă cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, prin sentinţa penală nr 170/28.01.2011 a Judecătoriei Focşani, def prin nerecurare la data de 15.02.2011 (faptă din iunie-oct 2010). În baza art 36 alin 1 C.penal, rap la art 33, 34 lit b C.penal contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta şi pedeapsa arătată mai sus, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare. În baza art 357 alin 3 C.pr.pen interzice inculpatului drepturile prevăzute de art 64 lit a teza a II a, b C.penal pe durata prev de art 71 C.penal. În baza art 36 alin 3 C.penal deduce din durata pedepsei reţinerea din data de 23.07.2010 şi perioada executată, respectiv 16.11.2010 la zi. Anulează mandatul de executare nr 196/15.02.2011 emis de Judecătoria Focşani în baza sentinţei penale nr 170/28.01.2011 a Judecătoriei Focşani, def prin nerecurare la data de 15.02.2011 şi dispune emiterea unui nou mandat de executare. În baza art 118 lit b C.penal dispune confiscarea de la inculpat a unei chei folosite la comiterea faptei şi restituirea celorlalte bunuri ridicate şi menţionate în procesul verbal încheiat de organele de poliţie la data de 23.07.2010 (fila 40 dos u.p). Menţine măsura confiscării sumei de 20.878 lei, dispusă în baza art 118 lit e C.penal, prin sentinţa penală nr 170/28.01.2011 a Judecătoriei Focşani. Constată că partea vătămată S******* A******** M***** nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art 191 alin 1 C.pr.pen obligă inculpatul să plătească suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, în acestea fiind incluse si cheltuielile judiciare reprezentând onorariu apărător oficiu, conform art 189 alin 1 C.pr.pen. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.06.2012. Preşedinte
amana pronuntarea la 29.06.2012.
amana cauza la 27.06.2012 atasare sentinta penala
amana cauza la 30.05.2012, atasare sentinte penale
amana cauza la 02.05.2012, lipsa asistenta juridica inculpat
amana cauza la 21.03.2012 lipsa aparare
amana cauza la 29.02.2012, lipsa procedura
amana cauza la 25.01.2012, atasare sentinta penala, verificari cu privire la starea de arest/detinere a inculpatului