M******** A**************
InculpatM******** A******** I****
InculpatRespinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi privind arestarea preventivă a inculpatului M. A.-I., dispune luarea faţă de inculpatul M. A.-I., a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, pe o durată de 30 de zile. Pe durata acestei măsuri inculpatul este obligat sa respecte următoarele obligaţii : a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecata ori de câte ori este chemat; b) sa se prezinte la Poliţia municipiului Iaşi, organ desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de câte ori este chemat; c) sa nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei, d) sa nu deţină, sa nu folosească si sa nu poarte nici o categorie de arme . În baza art.145 alin.12 Cod procedură penală, obligă inculpatul să nu se apropie de partea vătămată sau membrii familii acesteia, de martorii C. G.Ş. şi V. T., şi să nu comunie cu aceştia, direct sau indirect. Atrage atenţia inculpatului, potrivit dispoziţiilor art.145 alin.22 Cod procedura penală că, la încălcarea cu rea credinţă a măsurii sau a obligaţiilor stabilite, se va lua fata de aceştia măsura arestării preventive. Resping cererea de luare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara, formulată de inculpat. Copie a prezentei încheieri, cu menţiunea că este supusă recursului, se va comunica de îndată: inculpaţilor, Poliţiei mun. Iaşi în a cărei raza teritoriala domiciliază inculpatul şi care este organ desemnat cu supravegherea, jandarmeriei, poliţiei comunitare, Inspectoratului Naţional pentru Evidenţa Persoanelor Bucureşti, organelor competente să elibereze paşaportul si organelor de frontieră - Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Bucureşti, cu menţiunea de a refuza eliberarea paşaportului sau, după caz, de a ridica provizoriu paşaportul pe durata măsurii. În condiţiile art.145 alin 3 Cod procedură penală atrage atenţia organului de politie desemnat cu supravegherea, respectiv Poliţia municipiului Iaşi de a verifica periodic respectarea măsurii şi a obligaţiilor de către inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora să sesizeze de îndată procurorul, în cursul urmării penale sau instanţa, în cursul judecăţii. Ia act că inculpatul a avut apărător ales. Cu drept de recurs în 24 de ore de la pronunţare,