Dosar 3375/314/2011 din 01.04.2011

revendicare imobiliară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3375/314/2011
Data dosar:
01.04.2011
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
revendicare imobiliară
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.02.2013 la ora 8:30

    Complet: C12 Old
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamanţi Sîrghi Samuilă în contradictoriu cu pârâţii , astfel cum a fost precizată. Ia act că se renunţă la cererea reconvenţională de către pârâţi . Ia act şi consfinţeşte tranzacţia încheiată de reclamanţii T***** G******* şi T***** S**** cu pârâţii Huţan Vasile şi Huţan Niculina, redată în înscrisul sub semnătură privată intitulat „tranzacţie”, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, având următorul conţinut: „Tranzacţie Încheiată la 14.02.2013 Noi, pârâţii Huţan Vasile şi Huţan Niculina ne obligăm ca pe cheltuiala noastră: 1. Să modificăm şarpanta imobilului bucătărie şi baie notat cu C3 în raportul de expertiză, în aşa fel încât să nu depăşească linia de hotar între proprietăţi şi să direcţionăm apa pluvială în interiorul proprietăţii noastre, operaţiuni ce vor avea ca termen limită de finalizare data de 31.07.2013; 2. Să zidim geamul de la baie până la data de 31.03.2013; 3. Să mutăm în interiorul proprietăţii noastre gardul existent pe lungimea de 16,09 m de pe aliniamentul 4-D-22, aşa cum este reprezentat în schiţa anexă nr. 1 din raportul de expertiză, pe aliniamentul: E- de-a lungul întregii laturi dinspre proprietatea reclamanţilor a fundaţiei casei proprietatea noastră - pct. 21, operaţiune ce se va finalizată până la data de 30.06.2013; Noi, pârâţii ne obligăm să plătim reclamanţilor suma de 5000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată până la data de 28.02.2013. Totodată, noi, părţile, suntem de acord ca în termen de o lună de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, să rectificăm intabularea existentă şi să ne intabulăm în baza acordului exprimat mai sus, respectând linia de hotar pe aliniamentul: E- de-a lungul întregii laturi dinspre proprietatea reclamanţilor a fundaţiei casei proprietatea noastră - 21- 28 - A-30- 33 - 39- H. Noi, reclamanţii T***** G******* şi T***** S****, suntem de acord cu obligaţiile asumate de pârâţi în termenele convenite de ambele părţi, iar în cazul nerespectării acestor termene să procedăm la executarea silită. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.02.2013.

    Hotarare 800/2013 din 14.02.2013
  • Sedinta din data de 24.01.2013 la ora 8:30

    Complet: C12 Old
  • Amână cauza

    Stabileşte taxa judiciară de timbru aferentă cererii reconvenţionale formulată de către pârâţi în cuantum de 91 lei, timbrul judiciar de 3 lei. Pune în vedere pârâţilor, prin adresă, să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 91 lei şi a timbrului judiciar de 3 lei, sub sancţiunea anulării cererii reconvenţionale ca netimbrată. Prorogă discutarea obiecţiunilor formulate de către părţi la raportul de expertiză la termenul următor de judecată. Menţine în sarcina părţilor obligaţia de a face demersuri în vederea ajungerii la o înţelegere. Amână judecarea cauzei la data de la data de 14 februarie 2013, ora 08:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24 ianuarie 2013.

    Incheiere de sedinta din 24.01.2013
  • Sedinta din data de 29.11.2012 la ora 8:30

    Complet: C12 Old
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea formulată de către părţi, prin apărători, acordă termenul solicitat în vederea ajungerii la o înţelegere şi a soluţionării cauzei pe cale amiabilă. Prorogă discutarea obiecţiunilor formulate de către părţi la raportul de expertiză la termenul următor de judecată. Prorogă stabilirea timbrajului aferent cererii reconvenţionale formulate în subsidiar de către pârâţi la termenul următor de judecată Amână judecarea cauzei la data de la data de 24 ianuarie 2013, ora 08:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29 noiembrie 2012.

  • Sedinta din data de 18.10.2012 la ora 8:30

    Complet: C12 Old
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea formulată de către pârâţi, prin apărător, acordă termenul solicitat în vederea ajungerii la o înţelegere şi a soluţionării cauzei pe cale amiabilă. Prorogă discutarea obiecţiunilor formulate de către părţi la raportul de expertiză la termenul următor de judecată. Prorogă stabilirea timbrajului aferent cererii reconvenţionale formulate în subsidiar de către pârâţi la termenul următor de judecată Amână judecarea cauzei la data de la data de 29 noiembrie 2012, ora 08:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18 octombrie 2012.

  • Sedinta din data de 06.09.2012 la ora 8:30

    Complet: C12 Old
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea şi acordă termenul solicitat. Pune în vedere părţilor, în eventualitatea în care vor formula obiecţiuni la raportul de expertiză, să le depună la dosarul cauzei cu 5 zile înaintea termenului fixat pentru judecată. Amână cauza la data de la data de 18 octombrie 2012, ora 08:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 6 septembrie 2012.

  • Sedinta din data de 24.05.2012 la ora 8:30

    Complet: C12 Old
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea şi acordă termenul solicitat. Se va reveni cu adresă către experta Ulea Oana în sensul filei 96 dosar. Pune în vedere reclamanţilor, ca până la următorul termen de judecată să facă dovada achitării diferenţei de onorariu expert sub sancţiunea decăderii din probă. Amână cauza la data de 6 septembrie 2012, ora 08,30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24 mai 2012.

  • Sedinta din data de 29.03.2012 la ora 8:30

    Complet: C12 Old
  • Amână cauza

    Încuviinţează obiectivele formulate de reclamanţii T***** G******* şi T***** S****, pârâţii H***** V***** şi H***** N******* respectiv: 1. Să se identifice şi să se măsoare suprafaţa de teren de 445 mp curţi construcţii identică cu p.f. 2277 şi suprafaţa de teren de 775 mp identică cu parcela nr. 3088/1, ambele din CF nr. 7939 a com. cad. Bosanci proprietatea reclamanţilor dobândite prin contractul de vânzare cumpărare aut. sub nr. 1658 din 25.03.2002 a B.N.P. 2. Să se identifice şi să se măsoare suprafaţa de teren de 343 mp curţi construcţii identică cu parcela nr. 2278 şi suprafaţa de 247 mp teren arabil identic cu parcela nr. 3088/16 ambele din C.F. 7799 a com. cad. Bosanci, proprietatea pârâţilor dobândite prin contractul de vânzare cumpărare aut. sub nr. 4628 din 20.07.1999 a B.N.P. 3. Să se precizeze dacă faţă de planul de situaţie din 02.06.1999 întocmit de ing. Hârtopeanu Tiberiu (care a stat la baza celor două vânzări către părţile din litigiu) în care linia de hotar dintre cele două proprietăţi este stabilită prin punctele 132,133,109,113,134 şi 135, construcţia imobilului bucătărie şi baie (anexă la bucătărie) respectă acest aliniament; 4. Să se precizeze dacă în planul de situaţie nr. 45 din 30.01.2001 întocmit la scara 1:500 (fila 32 dosar) şi în memoriul justificativ al SC Arhitect 95 SRL Suceava (fila 34 şi urm. dosar) care au stat la baza emiterii autorizaţiei de construire nr. 9 din 14.02.2001 (fila 31 dosar), amplasamentul construcţiilor respectă linia de hotar din planul de situaţie din 02.06.1999: 5. Să se aibă în vedere şi documentaţia care a stat la baza intabulării imobilelor părţilor şi să se indice dacă acestea au respectat planul de situaţie din 02.06.1999; 6. Să se indice ce suprafaţă de teren din proprietate reclamanţilor ocupă pârâţii, dacă pe aceasta sunt edificate construcţii(bucătărie, baie, gard) şi pentru care din ele nu există autorizaţie de construire; 7. Să se întocmească planuri de situaţie şi schiţele aferente; Se va efectua adresă către expert Ulea Oana, ca după studierea dosarului şi după convocarea tuturor părţilor cu carte poştală recomandată, cu dovada de primire, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 208 al. 1 Cod de procedură civilă, să întocmească şi să depună cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat, în exemplare suficiente pentru instanţă şi fiecare parte, raportul de expertiză dispus în cauză în funcţie de obiectivele stabilite mai sus. Amână cauza la data de 24 mai 2012, ora 08,30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29 martie 2012.

  • Sedinta din data de 16.02.2012 la ora 8:30

    Complet: C12 Old
  • Amână cauza

    Revine cu adresă către OCPI Suceava pentru a înainta documentaţia ce a stat la baza intabulării dreptului de proprietate transferat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4628 din 20.07.1999 la BNP Ion Lostun. Prorogă stabilirea obiectivelor pentru expertiza topografică pentru termenul următor. Amână cauza, în vederea depunerii relaţiilor solicitate, la data de 29 martie 2012, ora 08:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Dată în şedinţă publică azi, 16 februarie 2012.

  • Sedinta din data de 15.12.2011 la ora 8:30

    Complet: C12 Old
  • Amână cauza

    Încuviinţează solicitarea de efectuare a unor adrese către OCPI Suceava şi către BNP Ion Lostun. Adresă către B.N.P. Ion Lostun pentru a înainta documentaţiile ce au stat la baza încheierii contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 1658 din 25.02.2002 şi nr. 4628 din 20.07.1999. Adresă către OCPI Suceava pentru a înainta documentaţiile ce au stat la baza intabulării dreptului de proprietate transferat prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 1658 din 25.02.2002 şi nr. 4628 din 20.07.1999 la BNP Ion Lostun. Prorogă stabilirea obiectivelor pentru expertiza topografică pentru termenul următor. Ia act de precizările formulate de pârâţi, prin apărător şi rectifică conceptul de citare în sensul că au calitatea de pârâţii numiţii Huţan Vasile şi Huţan Niculina şi nu H***** V***** şi H***** N*******. Ia act de precizările formulate de reclamanţi, prin apărător. Pune în vedere reclamanţilor, prin apărător, să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 8 lei şi a timbrului judiciar de 0,3 lei aferente capătului de cerere privind radierea dreptului de proprietate al pârâţilor, precum şi a taxei judiciare de timbru în cuantum de 8 lei şi a timbrului judiciar de 0,3 lei aferente capătului de cerere privind intabularea pârâţilor. Amână cauza, în vederea depunerii relaţiilor solicitate şi achitării taxei judiciare de timbru, la data de 16 februarie 2012, ora 08:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Dată în şedinţă publică azi, 15 decembrie 2011.

  • Sedinta din data de 27.10.2011 la ora 8:30

    Complet: C12 Old
  • Amână cauza

    Încuviinţează proba cu expertiză topografică solicitată de reclamantă. Desemnează, cu acordul părţilor, expert pe doamna Ulea Oana. Fixează onorariu provizoriu expert în cuantum de 800 lei, în sarcina reclamanţilor. Prorogă punerea în discuţie a probei testimoniale, după depunerea raportului de expertiză. Amână cauza la data de 15 decembrie 2011, ora 08,30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Dată în şedinţă publică azi, 27 octombrie 2011.

  • Sedinta din data de 08.09.2011 la ora 8:30

    Complet: C12 Old
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea şi acordă termenul solicitat. Pune în vedere reclamanţilor, prin apărător, să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar aferente cererii introductive cu privire la care urmează a fi înştiinţaţi. Amână cauza la data de 27 octombrie 2011, ora 08,30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Dată în şedinţă publică azi, 8 septembrie 2011.

Flux dosar


Actualizare GRPD