Dosar 3388/222/2011 din 16.09.2011

furtul calificat (art. 209 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3388/222/2011
Data dosar:
16.09.2011
Instanta:
Judecătoria Dorohoi
Departament:
Dorohoi
Obiect:
furtul calificat (art. 209 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.11.2011 la ora 8:30

    Complet: C2
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul A********** V***** –pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g, i Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a, c, art. 76 lit. c Cod penal, la pedeapsa de 7 luni închisoare. Privează pe inculpat de exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal, pe durata prevăzută de art. 71 alin. 2 Cod penal. În baza art. 81 şi art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepselor, pe o durată de 2 ani şi 7 luni, reprezentând termen de încercare potrivit art. 82 Cod penal. Se pun în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 Cod penal, cu privire la revocarea suspendării condiţionate. Constată că partea vătămată Gavril Costel-Cătălin nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 118 alin. 1 lit. e şi alin. 4 Cod penal, confiscă de la inculpat, în folosul statului, suma de 393,50 lei. Onorariul avocat din oficiu, în sumă de 200 lei, va fi virat BAJ Dorohoi din fondurile Ministerului Justiţiei, pentru avocat Lojniţă Oreste-Ioan. Obligă pe inculpatul să plătească statului suma de 1.350 lei cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 noiembrie 2011.

  • Sedinta din data de 10.11.2011 la ora 8:30

    Complet: C8
  • Amână cauza

    amînă cauza ptr.a se citab martorii cu mandat şi ptr. a se reveni cu adresă la partea civilă.

  • Sedinta din data de 27.10.2011 la ora 8:30

    Complet: C8
  • Amână cauza

    ptr a se cita inc. la Cons local Corlăteni şi martora Mistreanu Veronica

  • Sedinta din data de 04.10.2011 la ora 8:30

    Complet: C2
  • Încheiere

    se acordă termen pentru a se cita martorii din lucrări şi inculpatul prin afişare la Consiliul Local al locului săvârşirii faptei.

Flux dosar


Actualizare GRPD