S* V******** R****** S* B********
Petent RecurentA********** N******** P***** P******** C************* C**************
IntimatRespinge excepţia prescripţiei aplicării sancţiunii contravenţionale, ca neîntemeiată. Respinge plângerea contravenţională, ca neîntemeiată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.01.2012.
Amână pronunţarea la data de 19 ianuarie 2012. Pronunţată la şedinţa publică azi, 16.01.2012.
Amână pronunţarea la data de 16.01.2012. Pronunţată în şedinţa publică azi 09.01.2012.
Amendează conducătorul unităţii intimate cu 200 lei conf.art.1081, pct.2, lit.e, C.pr.civ., pentru necomunicarea înscrisurilor solicitate de instanţă. Cu drept de cerere de reexaminare în 15 zile de la comunicare. Executorie în baza art.1084 C.pr.civ. Se va reveni cu adresă către intimată, pentru a ne înainta întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenţie respectiv fişele postului şi legitimaţiile de serviciu ale celor doi agenţi constatatori Comariţa Elena şi Flandorfer Petronela, actele adiţionale, reclamaţiile formulate de numiţii Bulgaru Corneliu, Chihaia Cristian George şi Dănilă Dănuţ, cu nr.1035/12.10.2010, 1044/15.10.2010 şi 1214/18.11.2010, sub sancţiunea amendării persoanei responsabile, solicitând totodată să ne comunice numele, adresa şi codul numeric personal al conducătorului unităţii întrucât prin încheierea de şedinţă din data de 28 noiembrie 2011, a fost amendat cu 200 lei pentru necomunicarea relaţiilor. Amână judecarea cauzei la data de 09.01.2012, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 28 noiembrie 2011.
Se va emite adresă către intimată, pentru a ne înainta întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenţie respectiv fişele postului şi legitimaţiile de serviciu ale celor doi agenţi constatatori Comariţa Elena şi Flandorfer Petronela, actele adiţionale, reclamaţiile formulate de numiţii Bulgaru Corneliu, Chihaia Cristian George şi Dănilă Dănuţ, cu nr.1035/12.10.2010, 1044/15.10.2010 şi 1214/18.11.2010, sub sancţiunea amendării persoanei responsabile. Amână judecarea cauzei la data de 28.11.2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 14 noiembrie 2011.
Rectifică citativul în sensul că sediul petentei este cel indicat în concluziile scrise respectiv Bucureşti, şoseaua Pipera, nr.42, et.3-8 şi 10, sect.2 Bucureşti. Se va emite adresă către intimată, pentru a ne înainta întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenţie respectiv fişele postului şi legitimaţiile de serviciu ale celor doi agenţi constatatori Comariţa Elena şi Flandorfer Petronela, actele adiţionale, reclamaţiile formulate de numiţii Bulgaru Corneliu, Chihaia Cristian George şi Dănilă Dănuţ, cu nr.1035/12.10.2010, 1044/15.10.2010 şi 1214/18.11.2010. Amână judecarea cauzei la data de 14.11.2011, pentru când se va cita intimata. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 17 octombrie 2011.
Rectifică citativul în sensul că se va menţiona în calitate de petent SC Volksbank România SA. Respinge excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu, ca rămasă fără obiect. Respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant ca neîntemeiată. Dispune unirea cu fondul a excepţiei prescripţiei aplicării sancţiunii contravenţionale. Fixează termen de judecată la 17.10.2011, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 12 septembrie 2011.
Apreciind necesar ca petenta sa faca dovada capacitatii de exercitiu avand in vedere dispozitiile art.art.43 din Legea 31/1990 şi pentru a face dovada unui mandat special pentru exercitarea dreptului de chemare în judecată sau să precizeze dacă a formulat plângere în nume propriu sau în calitate de mandatar.
Repune cauza pe rol. În vederea stabilirii cadrului procesual se vor cita părţile, petenta cu menţiunea de a face dovada unui mandat special pentru exercitarea dreptului de chemare în judecată sau să precizeze dacă a formulat plângerea în nume propriu sau în calitate de mandatar.
Amână pronunţarea la 23 mai 2011. Pronunţată în şedinţă , azi 16.05.2011.
Pune în vedere intimatei să depună la dosar o copie tehnoredactată a procesului verbal de contravenţie seria ANPC nr.0079543 încheiat la data de 03.12.2010. Amână judecarea cauzei la data de 16 mai 2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 28 martie 2011.
Amână judecarea cauzei la data de 28 martie 2011, pentru când conform dispoziţiilor art.153 alin.1 Cod procedură civilă, se consideră că petenta şi intimata cunoaşte termenul de judecată ulterior celui de astăzi, pentru care citaţia a fost primită de reprezentantul ei prin semnătură şi ştampilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14 februarie 2011.