S*** S**** S**
CreditorC**** V*****
DebitorDispune închiderea dosarului având ca obiect cererea de emitere a ordonanţei care să conţină somaţia de plată formulată de creditoarea S*** S**** S**., prin administrator judiciar EUROINSOL CONSULTING SPRL, împotriva debitorului C**** V*****, ca urmare a primirii plăţii. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.01.2012.
admite cerera de amânare a judecătii cauzei formulată de apărătorul creditoarei
Incheiere de sedinta din 22.12.2011Pune in vedere creditoarei să precizeze dacă a fost prelungit contractul încheiat cu debitorul, având în vedere că în cuprinsul contractului depus la dosar s-a precizat că acesta incetează la 1.03.2010, iar facturi au fost emise si după această dată, astfel incât, în cazul in care există un contract sau un act aditional să-l comunice instantei, in caz contrar să comunice cuantumul creantei (debit + penalităti de întârziere) cu indicarea facturilor aferente si a modului de calcul al acestora, având în vedere si sustinerile debitorului care arată că a achitat o parte din debit, respectiv suma de 80 lei, depunând in acest sens chitanta Acordă termen la 22 decembrie 2011, pentru când se citează creditoarea . Pronuntată în sedinta publică azi 8 decembrie 2012.