S**** C*********
InculpatD*** M*****
Parte vătămatăA******** S***** I****
Parte vătămatăEroare. S-a formulat declaraţie de abţinere
În baza art. 345 alin. 2 C.pr.pen. rap. la art. 3201 alin. 7 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul S**** C********* la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea, în stare de recidivă postexecutorie, a infracţiunii de furt calificat prevăzute de art. 208 alin. 1 C.pen. – art. 209 alin. 1 lit. e C.pen. cu aplicarea art. 39 alin. 4 C.pen. rap. la art. 37 alin. 1 lit. b C.pen. În temeiul art. 71 C.pen. rap. la art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 88 alin. 1 C.pen., deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului prin prezenta sentinţă durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 26.08.2011 până la zi. Potrivit art. 350 alin. 1 C.pr.pen., menţine starea de arest a inculpatului. În temeiul art. 112 lit. a C.pen. rap. la art. 113 C.pen., ia faţă de inculpat măsura de siguranţă a obligării la tratament medical până la însănătoşire În baza art. 112 lit. f C.pen. rap. la art. 116 C.pen., ia faţă de inculpat măsura de siguranţă a interzicerii de a se afla în municipiul Bucureşti pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei. Conform art. 14, 24 alin. 1, 76 şi 346 alin. 1 C.pr.pen., ia act că părţile vătămate D*** M***** şi A******** S***** I**** nu s-au constituit părţi civile în procesul penal. Potrivit art. 191 alin. 1 C.pr.pen. rap. la art. 189 C.pr.pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 900 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 de lei, reprezentând contravaloarea onorariului cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în timpul cercetării judecătoreşti, av. Jitiu Geanina, delegaţia pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 034011/29.09.2011, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în contul Serviciului de Asistenţă Judiciară din cadrul Baroului Bucureşti. În temeiul art. 193 C.pr.pen., ia act că părţile vătămate nu au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru reprezentantul Ministerului Public şi părţile vătămate şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.10.2011.
În temeiul art. 300/1 alin. 1 C.proc.pen., constată legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului S**** C*********. În temeiul art. 300/1 alin. 3 C.proc.pen., menţine arestarea preventivă a inculpatului S**** C*********. Respinge, ca neîntemeiată, cererea inculpatului, formulată prin apărător, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara prevăzute de art. 145 C.pr.pen. / 1451 C.pr.pen. În baza art. 192 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, din care suma de 100 de lei, reprezentând contravaloarea onorariului apărătorului desemnat din oficiu, av. Enescu Diana, va fi avansată din fondurile M.J.L.C. în contul Baroului Bucureşti. Definitivă, în ceea ce priveşte cererea inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive şi de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea / ţara, conform art. 141 alin. 1 C.pr.pen. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore, de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpatul aflat în stare de arest, în ceea ce priveşte menţinerea stării de arest, potrivit art. 3002 C.pr.pen. rap. la art. 160b alin. 4 C.pr.pen. şi art. 160a alin. 2 C.pr.pen. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20.09.2011.
În temeiul art. 52 C.p.p., admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Vârşescu Mariana Constanţa, pentru cauza de incompatibilitate prevăzută de art. 48 alin. 1 lit. a teza a II-a C.p.p. Dispune înaintarea cauzei în vederea repartizării aleatorii a cauzei şi luării măsurilor necesare continuării judecăţii. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19.09.2011.