G****** D*******
InculpatÎn baza art. 23 alin. 2 lit. d din OUG 77/2009 raportat la art. 3201 Cod penal condamnă inculpatul G****** D*******, la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de organizare de jocuri de noroc clandestine ale căror rezultate pot fi influenţate prin dexteritatea mânuitorului, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, b Cod penal rap. la art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal În baza art. 81 alin. 1 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 5 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 alin. 1 Cod penal. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a şi b Cod penal. De asemenea conform art. 71 alin. 5 Cod penal constată suspendată executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 410 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 150 lei provine din faza de urmărire penală. Suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondurile speciale ale Ministerului de Justiţie în contul Baroului Mureş. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi 29 decembrie 2011.
-DIN LIPSĂ DE TIMP PENTRU DELIBERARE, AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA 29.12.2011
-citarea inculpatului cu mandat de aducere şi executare efectivă