I*** G*******
ReclamantI*** F******
ReclamantK**** I****
PârâtK***** A*****
PârâtS**** I************
PârâtAdmite excepţia inadmisibilităţii acţiunii. Respinge cererea astfel cum a fost exitnsă.Fără cheltuieli de judecată.Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
În vederea citării părţilor nou introduse în cauză cu 1 ex. acţiune şi precizare de acţiune.
Pentru ca reclamanţii să se pronunţe asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, invocate din oficiu.
Pentru ca reclamanţii să precizeze cererea introductivă, în sensul de a indica dacă înţeleg să se judece şi cu părţile amintite în partea finală a acţiunii, prorogă audierea martorei.
În vederea audierii martorilor propuşi de reclamanţi, prin cererea de chemare în judecată şi pentru administrarea probei cu înscrisuri. Pentru termenul următor va fi citat primul martor, propus, urmând ca cel de-al doilea martor să fie citat la un alt termen de judecată.
În vederea citării reclamanţilor cu menţiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru şi timbru judiciar.
Admite cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de reclamanţii I*** G******* şi I*** F****** în sensul diminuării taxei de timbru stabilite pentru capătul I de cerere de la suma de 1699 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar la suma de 927 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar.
Pentru soluţionarea cererii de reexaminare a texei judiciare de timbru stabilită de instanţă, întrucât reclamanţii contestă taxa de timbru stabilită.
În vederea stabilirii şi achitării taxei de timbru.