S* V******* R****** S*
CreditorT*** C********* A*****
DebitorAdmite în parte cererea formulată de creditoarea S.C. VODAFONE ROMÂNIA S.A., împotriva debitorului T*** C********* A*****, Obligă debitorul să plătească creditoarei, în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri, suma de 164,57 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă, la care se adaugă penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere, calculate de la data scadenţei facturilor neachitate şi până la data plăţii efective a debitului principal. Obligă debitorul să plătească creditoarei suma de 39,30 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar. Respinge capătul de cerere privind obligarea debitorului la plata dobânzii legale aferentă debitului principal, de la data scadenţei fiecărei facturi până la data plăţii integrale a acestuia, ca neîntemeiat. Respinge capătul de cerere privind obligarea debitorului la plata sumei de 1259,91 lei, reprezentând taxă pentru rezilierea contractului înainte de termen, ca neîntemeiat. Cu drept de cerere în anulare pentru debitor în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.09.2011.