Dosar 3434/103/2011 din 20.07.2011

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3434/103/2011
Data dosar:
20.07.2011
Instanta:
Tribunalul Neamț
Departament:
Sectia I Civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.11.2011 la ora 09:00

    Complet: civil - LMu1
  • Admite cererea

    Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul M********* F********* P****** şi respinge, pe acest considerent, acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică Neamţ în numele şi pentru membrii săi de sindicat în contradictoriu cu acest pârât. Admite acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică Neamţ în numele şi pentru membrii săi de sindicat: Abucătăriţei Irimescu, Albu Lucian, Artuşenko Cornelia, Bacoşcă Bernaveta, Budoşcă Simona, Butnaru Emilda, Cârlan Maria, Chirilă Cătălina, Ciobanu Mimi, Covrig Catinca, Cramer Alexandru, Creţu Elena, Creţu Mirela, Dascălu Elena-Gabriela, Deaconu Mărioara-Iolanda, Diaconu Vasile, Dumitriu Neli, Dumitriu Şerban, Donosă Elena, Drîmbe Monica, Dumea Antoanela, Gavril Paraschiva, Gheorghiţă Traian, Grigoraş Simona-Anişoara, Hăisan Elena, Huci Gheorghe, Humă Valentina, Hurjui Mirela-Dana, Iftimie Neculai, Ignat Mihai, Ilie Cristian, Jucan Victoria, Lungu Tereza, Lupu Iulia-Maria, Manolache Marieta, Martin Valentina, Michiu Marius-Vasile, Mihoc Maria-Mirela, Munteanu Silvia, Neculai Despina, Niţă Maricica, Olaru Felicia, Oprea Elena, Păiuş Dana-Lăcrămioara, Paloşanu Cristina, Paloşanu Ioan, Pantază Mihaela, Pânzaru Georgeta, Pascal Liviu-Marius, Paşnicu Iosefina, Pitirici Loredana-Daniela, Pîslaru Mihaela, Ploscă Gabriel, Popescu Claudia-Elena, Prigoreanu Maria, Roşu Mărioara, Rusu Dănuţ-Ionel, Rusu Maria, Sandu Margareta-Doina, Sescu Adrian, Sichitiu Irina, Sîrghie Maria, Smeu Daniela, Şoltuz Neculai, Şuster Ecaterina, Tălmaciu Angela, Tălmaciu Elena-Iulia, Toader Anca, Toma Dorica, Ursachi Mihaela, Văduva Aneta, Veselin Lenuţa, Vieriu Luminiţa, Vrăjitoru Lucia, Aiecoboaei Gheorghe, Apostol-Duminică Gheorghe, Aramă Lucian-Valentin, Aramă Radu, Barbu Doina, Boanghenă Dorică, Cobzaru Cristina, Cristea-Armaşu Adrian, Dascălu Mariana-Gabriela, Diaconu Dorina, Dima Teodora-Maria, Drăgan Ştefan, Groza Mariana-Carmen, Juravle Cristina, Juravle Maria, Lazăr Doiniţa, Mitrea Cătălin-Ionuţ, Nechifor Maria, Negrescu Lucian, Onel Simona, Pescaru Monica, Puşcaşu Dumitru, Radu Florin-Gheorghe, Sârghi Ovidiu-Eduard, Şchipor Ioan, Ţintă Corina-Petronela, în contradictoriu cu pârâţii: Colegiul Tehnic „Petru Poni” Roman, I************ Ş***** J******* N****, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi în consecinţă: Obligă pârâtul Colegiul Tehnic „Petru Poni” Roman să plătească fiecărui membru de sindicat diferenţa neachitată din ajutorul acordat pentru achiziţionarea de cărţi şi programe educaţionale pe suport electronic necesare îmbunătăţirii calităţii didactice, prevăzut de Legea nr.315/2006, aferentă anului 2009, în cuantum actualizat cu indicele de inflaţie de la data scadenţei şi până la momentul achitării efective. Obligă pârâtul I************ Ş***** J******* N**** să aloce unităţii de învăţământ pârâte sumele necesare plăţii ajutorului acordat prin prezenta hotărâre. Obligă pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să aloce Inspectoratului Şcolar pârât sumele necesare plăţii aceluiaşi ajutor mai sus menţionat. Definitivă şi executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la data comunicării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.11.2011.

  • Sedinta din data de 17.10.2011 la ora 09:00

    Complet: civil - LMu1
  • Amână cauza

    Pentru comunicare înscrisuri.

Flux dosar


Actualizare GRPD