B***** Z****** c* d*** a***
Intimat ReclamantM*********************** G******* A F********* P****** H*******
Recurent PârâtA************ F******* P***** M****
Intimat Chemat în garanţieÎndreptarea din oficiu a erorii materiale strecurate în antetul Sentinţei civile nr.1584/09.05.2012 pronunţată în dosarul nr.3434/96/2011 al Tribunalului Harghita, în sensul că în loc de „Sentinţa civilă nr.1584/09.05.2012” se va trece ,,Sentinţa civilă nr. 1585/09.05.2012”. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 septembrie 2012.
Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii. Admite acţiunea formulată de reclamantul Balazs Zoltan, împotriva pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita, şi, în consecinţă: Obligă pe pârâtă să îi restituie reclamantului suma de 4189 lei, plătită cu Chitanţa seria TS5, nr. 2753424 din data de 24.02.2009, eliberată de Trezoreria Municipiului Odorheiu-Secuiesc, la care se adaugă dobânda prevăzută de art. 124 din Codul de procedură fiscală. Admite cererea de chemare în garanţie, formulată de pârâtă împotriva Administraţiei Fondului pentru Mediu,şi, în consecinţă: Obligă chemata în garanţie să vireze în contul pârâtei suma care trebuie restituită reclamantului. Obligă pârâta să îi plătească reclamantului suma de 539,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 9 mai 2012.
pentru citarea Administraţiei Fondului pentru Mediu în calitate de chemată în garanţie.