V**** G****** L****
PetentU*** 0***
IntimatRespinge plângerea contravenţională ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.03.2012.
Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen de judecată la data de 05.03.2012, pentru când: Se va cita martorul asistent Ionescu Florin Claudiu la adresa indicată în cuprinsul procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor şi se va emite mandat de aducere pentru acesta, care va fi executat de către Secţia 3 Poliţie Rurală Mangalia, cu menţiunea că neexecutarea mandatului va atrage sancţionarea şefului de poliţie, potrivit dispoziţiilor art. 1081 alin. 1, pct. 2, lit. g C.proc.civ. Se va reitera procedura de citare cu intimata, cu menţiunea de a preciza instanţei, până la termenul de judecată următor, dacă la baza încheierii procesului-verbal au mai stat şi alte înscrisuri în afară de raportul întocmit de agentul constatator, inclusiv dacă s-au efectuat planşe fotografice, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare comandantului U*** 0*** Constanţa, în conformitate cu dispoziţiile art. 1081 alin. 2 lit. f C.proc.civ . Părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.01.2012.
Încuviinţează atât pentru petent proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu martorul asistent semnatar al procesului verbal de contravenţie contestat Ionescu Florin Claudiu şi cu martorul Stoica Florinel Dan cu privire la temeinicia procesului verbal contestat. Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen de judecată la data de 30.01.2012, pentru când se va cita intimata cu menţiunea de a preciza dacă la baza încheierii procesului-verbal au mai stat şi alte înscrisuri în afară de raportul întocmit de agentul constatator, inclusiv dacă s-au efectuat planşe fotografice. Pune în vedere petentului să depună la dosar, până la termenul de judecată următor, înscrisuri cu care să facă dovada veniturilor pe care le realizează. Se va cita martorul asistent Ionescu Florin Claudiu la adresa indicată în cuprinsul procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. Pune în vedere petentului să depună la dosar în 5 zile de la acest termen adresa la care urmează a fi citat martorul Stoica Florinel Dan, sub sancţiunea decăderii din probă. Ulterior, martorul va fi citat la adresa pe care o va indica petentul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.12.2011.