Dosar 3494/229/2011 din 24.10.2011

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.87 alin.1c.p.


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3494/229/2011
Data dosar:
24.10.2011
Instanta:
Judecătoria Fetești
Departament:
Sectia Civil-Penal
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.87 alin.1c.p.
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.12.2011 la ora 09:00

    Complet: Complet 7
  • Condamnare

    În baza art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 320 indice 1 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul Bodeanu Gheorghe, (cu date), la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă comisă la data de 17.05.2011. In temeiul art. 81 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 8 (opt) luni, termen de încercare stabilit in condiţiile art. 82 C.p. In baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 83 si 84 C.p. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. In temeiul art. 71 C.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza finală si lit. b C.p. respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a hotărârii si pană la executarea în întregime sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Potrivit disp. art. 71 alin. 5 C.p. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 191 alin. 1 şi art. 349 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 370 lei cheltuieli judiciare către stat. Suma de 200 lei ce reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Ialomita. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public si Bodeanu Gheorghe. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 13.12.2011.

Flux dosar


Actualizare GRPD