P******** D* P* L**** J********** V****** D* M****
RecurentS*** M***** V******
Intimat InculpatÎn baza art. 1491 alin.9 C.pr.penală, respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, privind arestarea preventivă a inculpatului S*** M***** V******În baza art. 1491 alin.12 C.pr.penală, rap. la art. 146 alin.111 şi art. 145 C.proc.penală, dispune, faţă de inculpatul S*** M***** V******, măsura obligarii de a nu părăsi localitatea în care locuieşte, mun.Ploieşti, jud.Prahova, pe o durată de 30 de zile, începînd cu data de 18.11.2011 şi până la data de 17.12.2011 inclusiv. Pe durata măsurii, inculpatul este obligat să se prezinte la organul de urmărire penală de câte ori este chemat, să se prezinte la Poliţia Municipiului Ploieşti, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat, să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. În baza art. 145 alin.12 C.pr.penală, impune inculpatului, pe durata măsurii, să nu se apropie de persoana împreună cu care a comis fapta şi să nu comunice cu aceasta direct sau indirect. În baza art. 145 alin.22 C.pr.penală, atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare, cu rea credinţă, a măsurii sau a obligaţiilor ce îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. Pronunţata în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2011, ora 17.20. .
Incheiere masuri preventive faza de UP din 18.11.2011