G******** M***** S*****
InculpatI. În baza dispozitiilor art.149 indice 1 alin.(9) din Codul de procedură penală, respinge propunerea de arestare preventivă formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi în ceea ce îl priveşte pe inculpatul G.M.S cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furt calificat”, prev. şi ped. de art.208 alin.1 şi 4 – 209 alin.1 lit.e), g) şi i) din Codul penal şi a infracţiunii prev. şi ped de art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, cu aplicarea disp. art.33 lit.b) din Codul penal (dosarul de urmărire penală nr.12642/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi). II. În baza dispozitiilor art.149 indice 1 alin.(12) din Codul de procedură penală, cu referire la art.146 alin.11 indice 1 din Codul de procedură penală, art.136 alin.(1) lit. b) din Codul de procedură penală, raportat la art.145 din Codul de procedură penală, cu referire şi la art. 143 alin.(1) din Codul de procedură penală, ia faţă de inculpatul G.M.S deţinut în Arestul I.P.J. Iaşi, necunoscut cu antecedente penale, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furt calificat”, prev. şi ped. de art.208 alin.1 şi 4 – 209 alin.1 lit.e), g) şi i) din Codul penal şi a infracţiunii prev. şi ped de art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, cu aplicarea disp. art.33 lit.b) din Codul penal (dosarul de urmărire penală nr.12642/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi), măsura preventivă a obligării acestuia de a nu părăsi localitatea, respectiv raza teritorială a com.Bivolari, jud.Iaşi, pe o durată de 30 de zile. În baza dispozitiilor art.145 alin.(11) din Codul de procedură penală, impune inculpatului G.M.S , pe durata măsurii preventive a obligării sale de a nu părăsi localitatea, respectiv raza teritorială a com.Bivolari, jud.Iaşi - următoarele obligaţii: - să se prezinte la organele judiciare ori de câte ori este chemat; - să se prezinte la Poliţia com.Bivolari, jud.Iaşi, ca organ desemnat de către instanţă cu supravegherea inculpatului, conform programului de supraveghere ce-i va fi întocmit de către organul de poliţie respectiv, precum şi ori de câte este chemat; - să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. Face aplicarea art.145 alin.(2 2) din Codul de procedură penală şi art.145 alin. (3) din Codul de procedură penală şi atrage atenţia inculpatului G.M.S că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive. În temeiul art.145 alin. (2 1) din Codul de procedură penală, copie de pe prezenta încheiere, cu menţiunea că este supusă recursului, se va comunica de îndată inculpatului G.M.S Poliţiei com.Bivolari, jud.Iaşi - ca organ desemnat de către instanţă cu supravegherea inculpatului, poliţiei comunitare, jandarmeriei, S.E.I.P. - Iaşi, I.P.J. - Iaşi, organelor competente să elibereze paşaportul şi organelor de frontieră - Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Bucureşti, Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră - Iaşi, în vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi revin inculpatului G.M.S în baza prezentei încheieri, cu menţiunea pentru organele în drept de a refuza eliberarea paşaportului sau, după caz, de a ridica provizoriu paşaportul inculpatului G.M.S , pe durata măsurii preventive dispusă faţă de acesta prin prezenta încheiere. În baza art.145 alin.(3) din Codul de procedură penală, atrage atenţia organului de poliţie desemnat cu supravegherea inculpatului G.M.S respectiv Poliţiei com.Bivolari, jud.Iaşi, de a verifica periodic respectarea de către inculpatul G.M.S a măsurii şi a obligaţiilor impuse acestuia prin prezenta încheiere, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora să sesizeze de îndată organul judiciar. Copie de pe prezenta încheiere se va comunica Arestului I.P.J. Iaşi, în vederea luării măsurilor ce se impun. Cu drept de recurs, în termen de 24 de ore de la pronunţare. Soluţionată astăzi, 28.10.2011, în Camera de Consiliu.