B****** Z****
Recurent ReclamantM**** V*****
Intimat PârâtAdmite recursul formulat de B****** Z**** împotriva sentinţei civile nr. 438 din 18.02.2011, pronunţată de Judecătoria Caransebeş, în dosar nr. 3499/208/2010, având ca obiect rezoluţiune contract, în contradictoriu cu intimatul pârât M**** V*****. Admite în parte acţiunea formulată de B****** Z**** împotriva pârâtului M**** V*****. Desfiinţează în parte contractul de întreţinere autentificat sub nr. 265/09.03.2007, în ceea ce o priveşte pe reclamanta B****** Z**** în raport cu cota sa de proprietate de 1 din imobil. Menţine în rest contractul de întreţinere autentificat sub nr. 265/09.03.2007. Obligă în condiţiile art. 274 Cod procedură civilă pârâtul să achite reclamantei suma de 3045,98 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 iunie 2011.
Amână pronunţarea hotărârii la data de 20 iunie 2011. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16 iunie 2011.
Admite cererea de amânare formulată în cauză de către reprezentantul recurentei reclamante şi acordă un nou termen de judecată pentru studierea întâmpinării. Amână judecarea cauzei la data de 16 iunie 2011, dată la care părţile au termenul luat la cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 19 mai 2011.