A**** G******* D****
ReclamantB***** N******
PârâtI**** A*****
PârâtB***** I****
PârâtB***** M****
PârâtAdmite acţiunea civilă introdusă de reclamantul A**** G******* D****.Admite şi cererea reconvenţională formulată de pârâta MAGHER ANA.Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare cu părţile. Pronunţată în şedinţă publică azi 20 decembrie 2012.
D I S P U N E Amână pronunţarea cauzei la data de 20.12.2012. Pronunţată în şedinţa publică azi, 13.12.2012.
Revine cu adresă emisa la fila 293 de la dosarul cauzei, către domnul expert Indreiu Daniel. Introducerea în cauză a pârâţilor Balea Ion, Balea Florica, Mosic Vasile, Răduca Emilia, Bitcan Ioan, Răduca Voichita, Răduca Lidia, Avram Mihaela, Răduca Nicu, Răduca Aurelia, Stoica Ferdinand Antoniu, Stoica Angelica, Răduca Iulian, Oraşul Petrila prin Primar pentru pârâţii Herzeg Petru, Adler Wilhelm , Hirsch Frida şi citarea acestora. Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 13.12.2012 Se vor cita pârâţii care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 15.11.2012.
DISPUNE Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 15.11.2012, pentru când dispune a se reveni cu adresă către d-nul expert Indreiu Daniel, căruia i se va comunica cererea formulată de reclamant şi i se va pune în vedere să atribuie numere topo noi, conform solicitărilor. Se vor cita pârâţii care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 18.10.2012.
Admite cererea de amânare formulată de reprezentanta reclamantului în vederea studierii completării la expertiză şi acordă un nou termen la data de 18.10.2012. Se vor cita pârâţii care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 13.09.2012.
Amână cauza la data de 13.09.2012, în vederea depunerii la dosar, de către expert, a completării raportului de expertiză dispusă în cauză, sens în care se va reveni cu adresă către dl. expert Indreiu Daniel Ioan. Se vor cita pârâţii care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 21.06.2012.
Acordă un nou termen la data de 21.06.2012, pentru când se va repeta adresa către dl. expert Indreiu Daniel Ioan, căruia îi vom solicita să răspundă în scris obiecţiunilor formulate de pârâta Magher Ana la raportul de expertiză topografică întocmit în cauză. Se vor cita pârâţii care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 24.05.2012.
DISPUNE Amână cauza la data de 24.05.2012, pentru când se vor cita părţile lipsă care nu au termen în cunoştinţă. Se vor comunica d-lui expert Indreiu Daniel Ioan obiecţiunile formulate la raportul de expertiză topografică şi i se va pune în vedere acestuia să răspundă în timp util acestora. Pronunţată în şedinţa publică azi, 19.04.2012.
Amână cauza la data de 19.04.2012, pentru când se va comunica pârâţilor, raportul de expertiză topografică întocmit în cauza de expert tehnic judiciar Indreiu Daniel Ioan, în vederea studierii şi formulării eventualelor obiecţiuni. Se vor cita părţile lipsă care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 15.03.2012.
Acordă termen la data de 15.03.2012, pentru când se va emite către dl. expert Indreiu Daniela Ioan căruia îi vom solicita să comunice la dosarul raportul de expertiză întocmit în cauză, cu menţiunea că reclamantul a achitat integral decontul lucrării. Se va emite adresă şi Tribunalului Hunedoara – Biroul Local de Expertize căruia îi vom comunica faptul că s-a achitat integral decontul raportului de expertiză topografică în sumă totală de 1600 lei, întocmit de expert tehnic judiciar Indreiu Daniela Ioan. În temeiul art. 153 alin.1 c.pr.civ. acordă termen în cunoştinţă pârâtului Mirci Dănicar Traian, întrucât acesta a semnat personal de primirea citaţiei. Se vor cita părţile lipsă care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 16.02.2012.
Acordă termen la data de 16.02.2012, pentru când se va emite adresă reclamantului căruia îi vom pune în vedere să achite diferenţa de decont aferentă raportului de expertiză, în sumă de 1200 lei. Se vor cita părţile lipsă care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 02.02.2011.
Admite cererea formulată de reprezentanta reclamantului şi acordă termen la data de 02.02.2012, pentru când se va emite adresă d-lui expert Indreiu Daniel, căruia îi vom solicita să comunice la dosar raportul de expertiză întocmit în cauză şi decontul lucrării. În temeiul art. 153 alin. 1 c.pr.civ. acordă termen în cunoştinţă curatorilor litis Iancu Ileana şi Niculescu Mihaela, care au semnat personal de primirea citaţiilor. Se vor cita părţile lipsă care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 15.12.2011.
DISPUNE Admite cererea de amânare formulată de reprezentanta reclamantului. Acordă un nou termen la data de 15.12.2011, pentru când se va reveni cu adresă către dl. expert Indreiu Daniel. În temeiul art.153 al.1 din C.pr.civilă acordă termen în cunoştinţă pârâtului Mirci Dănicar Traian care a semnat personal de primirea citaţiei. Se vor cita părţile lipsă care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 3.11.2011.
Acordă un nou termen la data de 3.11.2011, pentru când se va cita pârâtul Mirci Dănicar Traian de la adresa indicată de reprezentanta reclamantului şi se va emite adresă dl. expert Indreiu Daniel prin care vom solicita să comunice la dosar decontul raportul de expertiză. Se vor cita părţile lipsă care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 20.10.2011.
DISPUNE Introduce în cauză, în calitate de expert pe dl. Indreiu Daniel. Pune în vedere reclamantului prin reprezentanta sa să achite suma de 400 lei reprezentând avans provizoriu expert şi să depună la dosar obiectivele expertizei. Adresă d-lui. expert Indreiu Daniel se va emite după achitarea avansului provizoriu expert şi după depunerea obiectivelor expertizei. Acordă termen la data de 20.10.2011, pentru când dispune citarea pârâţilor Mirci Dănicar Traian, Popescu Maria, Ciocîrlie (n. Mirci Dănicar) Oana Cristina, Mirci Dănicar Ioan şi Magher Ana, pârâtul B***** N****** având termen în cunoştinţă, iar reclamantul primind termen în cunoştinţă prin reprezentant. Pronunţată în şedinţa publică azi, 15.09.2011.
Introduce în cauză, în calitate de curator litis pentru pârâţii decedaţi şi fără moştenitori Rişteu Maria, B***** I****, Serb Ana, B***** M****, Moşic Ion, I**** A*****, Lancranjan Elena şi Bendea Iosif - pe d-na Iancu Ileana, iar pentru pârâtul decedat Burdea Gheorghe lui Vasile - pe d-şoara Niculescu Mihaela şi dispune citarea acestora prin Primăria oraşului Petrila. Încuviinţează în cauză, efectuarea unei expertize topografice, sens în care se va emite adresă către Tribunalul Hunedoara – Biroul Judeţean de Expertize prin care vom solicita să ne comunice o listă cu experţi topografi. Stabileşte un avans onorariu pentru expertiză în cuantum de 400 lei şi pune în vedere reclamantului prin reprezentant să-l achite şi să depună chitanţa la dosar. Acordă termen la data de 15.09.2011, pentru când dispune citarea pârâţilor Mirci Dănicar Traian, Popescu Maria, Ciocîrlie (n. Mirci Dănicar) Oana Cristina, Mirci Dănicar Ioan şi Magher Ana, pârâtul B***** N****** având termen în cunoştinţă, iar reclamantul primind termen în cunoştinţă prin reprezentant. Pronunţată în şedinţa publică azi, 01.09.2011.
Se va emite adresă Primăriei oraşului Petrila prin care vom solicita să numească un curator litis pentru pârâţii decedaţi şi fără moştenitori, respectiv : Rişteu Maria, Mirci Dănicar Traian, Popescu Maria, B***** I****, Burdea Gheorghe lui Vasile, Serb Ana, B***** M****, Moşic Ion, I**** A*****, Lancranjan Elena şi Bendea Iosif . Acordă un termen la data de 1.09.2011, pentru când pune în vedere reprezentantei reclamantului să indice moştenitorii pârâtului Bendea Iosif – decedat. Pronunţată în şedinţa publică azi, 09.06.2011.
DISPUNE Se va emite adresă către Primăria Petrila în vederea numirii unui curator litis pentru pârâtul Burdea Gheorghe lui Vasile. Pune în vedere să indice moştenitorii pârâtului Bendea Iosif – decedat. Acordă un termen scurt la data de 09.06.2011 şi pune în vedere reprezentantei reclamantului să indice adresele pârâţilor Rişteu Maria, Mirci Dănicar Traian, Popescu Maria, Bendea Ilina, Burdea Gheorghe lui Vasile, Serb Ana, Bendea Maria, Moşic Ion, I**** A***** şi Lancranjan Elena în vederea citării acestora sau să facă dovada citării acestora prin publicitate. Pronunţată în şedinţa publică azi, 02.06.2011.
Se va emite adresă către Primăria Petrila în vederea numirii unui curator litis pentru pârâtul Burdea Gheorghe lui Vasile. Încuviinţează citarea pârâţilor cu adrese necunoscute - Rişteu Maria, Mirci Dănicar Traian, Popescu Maria, Bendea Ilina, Burdea Gheorghe lui Vasile, Serb Ana, Bendea Maria, Moşic Ion, I**** A***** şi Lancranjan Elena, prin publicitate, după ce reclamantul va face dovada că a făcut demersurile necesare aflării domiciliilor acestora. Pune în vedere să indice moştenitorii pârâtului Bendea Iosif – decedat. Acordă termen la data de 02.06.2011, pentru când dispune citarea pârâţilor Mirci Dănicar Traian şi Popescu Maria de la aceeaşi adresă, indicată în acţiune. Vor fi citaţi restul pârâţilor lipsă care nu au termen în cunoştinţă, reclamantul primind termen în cunoştinţă prin reprezentanta acestuia. Pronunţată în şedinţa publică azi, 05.05.2011.