T****** D****
InculpatÎN NUMELE LEGII D I S P U N E: Admite cererea formulată de inculpatul T****** D****, domiciliat în Drăgăşani, str.Gib Mihăescu, bloc A.1, sc.A, ap.1, judeţul Vâlcea, aşa cum a fost precizată. În baza art.145 alin.1 şi art.145 alin.23 Cod pr.penală; Încuviinţează ca inculpatul T****** D****, în cadrul obligaţiei de a nu prăsi localitatea de domiciliu, stabilită prin încheierea penală nr.79/R din 17 iunie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti-Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, să poată părăsi această localitate-respectiv municipiul Drăgăşani, în vederea îndeplinirii atribuţiilor ce îi revin în calitate de asociat unic şi administrator al SC Relcon Impex SRL, precum şi în calitatea sa de angajat în funcţia de conducător auto al aceleiaşi societăţi şi să se deplaseze pe raza judeţului Vâlcea. Stabileşte ca fiecare deplasare efectuată în afara localităţii de domiciliu să fie anunţată, iar apoi justificată organului de poliţie desemnat cu supravegherea de către instanţă, respectiv Poliţia municipiului Drăgăşani. În cadrul aceleiaşi obligaţii încuviinţează ca inculpatul să se deplaseze în fiecare sâmbătă şi duminică din lună, în municipiul Slatina, la locuinţa situată în str.Nicolae Iorga, bl.9, sc.A, ap.53, judeţul Olt, pentru a lua legătura cu fiul său, Turmacu Florin Dănuţ, în măsura în care are acest drept şi mama minorului îi permite. În baza art.192 alin.3 Cod pr.penală; Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 27 iulie 2011.