Ş***** V*******
PetentAdmite cererea petentei Ş***** V*******. Încuviinţează acordarea ajutorului public judiciar pentru petenta Ş***** V******* sub forma scutirii de la plata diferenţei onorariul expert în cuantum de 600 lei stabilit pentru efectuarea expertizei topo dispusă în dosarul nr. 3553/314/2010 al Judecătoriei Suceava. Dispune plata sumei de 600 lei reprezentând diferenţă onorariul stabilit pentru efectuarea expertizei topo dispusă în dosarul nr. 3553/314/2010 al Judecătoriei Suceava, din fondul pentru ajutor public judiciar al Ministerului Justiţiei în contul expertului tehnic judiciar Florea Jenică , desemnat în cauză să efectueze expertiza dispusă în acest dosar. Atrage atenţia petentei Ş***** V******* asupra dispoziţiilor art. 14 al.2 din O.U.G. nr. 51/2008. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţa publică din data de 27.03.2012.
Se va emite adresă petentei pentru ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 din O.U.G. nr. 51/1008, să depună la dosar în copie înscrisuri ( chitanţe, reţete, bonuri fiscale) din care să rezulte obligaţiile sale de plată la care a făcut referire în cererea de ajutor public judiciar formulată. Amână judecarea cauzei în data de 27 martie 2012. Pronunţată în şedinţa publică din data de data de 24.01.2012.
Se va reveni cu adresă către Primăria comunei Havîrna, jud. Botoşani în sensul celei de la fila 9 dosar. Amână judecarea cauzei în data de 24 ianuarie 2012. Pronunţată în şedinţa publică din data de data de 15.11.2011.