S* U** I********** & C********* S**
ReclamantA********** N******** P***** R********** P**************
PârâtC****** C******* P***** S********* D*************
PârâtÎncheiere: Admite cererea. Îndreaptă eroarea materială strecurată în minuta sentinţei civile nr.546/2011, în sensul că va fi trecut "Dispoziţia nr.17024/13.11.2006", în loc de "Dispoziţia nr.17024/13.11.2010", cum greşit s-a menţionat. Cu recurs.
HOT.546 AR Admite în parte acţiunea precizată. Obligă pârâta CCSD să emită reclamantei decizia reprezentând titlu de despăgubiri pentru imobilul teren în suprafaţă de 43 ha situat în intravilanul Municipiului Craiova, conform Dispoziţiei nr.17024/13.11.2006, emisă de Primarul Municipiului Craiova.Respinge celelalte capete de cerere formulate de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtele. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
amână pronunţarea la data de 2 noiembrie 2011
Faţă de lipsa de procedură cu pârâtul, având termen în cunoştinţă la vechiul sediu al Curţii, pentru a se epeta procedura de citare cu acesta la noul sediu al Curţii de Apel Craiova
Încheiere: Repune cauza pe rol pentru suplimentarea probatoriului. T.28.09l.2011 Respinge cererea de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art.244 Cod pr.civilă.
Încheiere: Amână pronunţarea la 12.07.2011
încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantei
Amână cauza pentru a da posibilitatea pârâtelor să ia cunoştinţă de actele depuse de apărătorul reclamantei.Se va cita reclamanta cu menţiunea să depună Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.Prorogă discutarea cererii de suspendare la termenul următor.Termen:08.06.2011
amânat pentru a se depune certificat de grefă referitor la dosar 140/215/2008
amână cauza, pentru a se concepta în calitate de pârâte Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi C****** C******* P***** S********* D*************. Se va comunica o copie de pe cererea de chemare în judecată şi precizare pârâtei ANRP şi o copie de pe precizare Comisiei Centrale. Prorogă discutarea cu privire la cererea de suspendare, invocată în temeiul art.244 alin.1 pct.1 Cod pr.cvilă de Comisia Centrală penru Stabilirea Despăgubirilor, la termenul următor
încuviinţează cererea de amânare formulată de recl, pentru angaare apărător. Se va comunica reclamantei o copie a întâmpinării şi o copie de pe cererea de suspendare depuse de pârâtă