I****** G*******
InculpatÎn baza art.149/1 alin 10 şi 11, art.148 lit. f C.pr.pen; Admite propunerea formulată de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BACĂU privind arestarea preventivă a inculpatului I****** G******* – CNP 1430630046641, fiul lui Neculai şi Zoiţa, născut la data de 30 iunie 1943 în comuna Muncelu judeţul Bacău, cetăţean român, studii 4 clase, căsătorit, are 6 copii din care 2 minori, stagiul militar satisfăcut, ocupaţia agricultor, domiciliat în satul Frumuşelu comuna Glăvăneşti, judeţul Bacău, pe o durată de 29 zile, începând de astăzi 13 iulie 2011 până pe 10 august 2011, inclusiv, pentru a fi cercetat în ceea ce priveşte infracţiunea de omor calificat (fapta din 12 iulie 2011, victima fiul său Istrate Iulian de 30 de ani). Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului Onorariu avocat Stranciug Bogdan în valoare de 100 lei va fi suportat din fondul special al M.J.L.C. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13 iulie 2011, ora 14,36 în prezenţa inculpatului.