S**** S** M*****
Intimat ReclamantM******* G** A****
Intimat ReclamantB********* G** I***
Intimat ReclamantL*** I* E****
Intimat ReclamantC***** L** S*****
Intimat ReclamantRespinge ca nefondate excepţiile: de necompetenţă materială, de autoritate a lucrului judecat, a prematurităţii, a lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a societăţii S. C. PESCOFAL S. R. L. – Fălticeni, a lipsei calităţii procesuale active şi pasive, de neexecutare contractului şi a prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate de pârâta S. C. PESCOFAL S. R. L. – Fălticeni. Admite acţiunea introdusă de reclamanţii: SANDU MIRCEA, MITROFAN AUREL, BUDUROVICI IOAN, LUPU ELENA, CÎRLAN SILVEA, GAVRILOVICI ELENA, SPOIALĂ RAHILA, BONDAR NICOLAI, MIRON MAFTA, DAVID GHEORGHE, IEREMIE GHEORGHE, CÎRLAN MILITINA, PLETOSU PINTILIE, NECHIFOR ILEANA, MITROFAN RODICA şi MIERLĂ CONSTANTIN, în contradictoriu cu pârâta S. C. PESCOFAL S. R. L. – Fălticeni. Obligă pe pârâtă să predea reclamanţilor peşte fitofag sau alte specii în echivalenţă, după cum urmează: 1). 25 kg, reclamantului SANDU MIRCEA, 2). 25 kg, reclamantului MITROFAN AUREL, 3). 34 kg, reclamantului BUDUROVICI IOAN, 4). 25 kg, reclamantei LUPU ELENA, 5). 25 kg, reclamantei CÎRLAN SILVEA, 6). 19 kg, reclamantei GAVRILOVICI ELENA, 7). 25 kg, reclamantei SPOIALĂ RAHILA, 8). 50 kg, reclamantului BONDAR NICOLAI, 9). 25 kg, reclamantei MIRON MAFTA, 10). 25 kg, reclamantului DAVID GHEORGHE, 11). 13 kg, reclamantului IEREMIE GHEORGHE, 12). 26 kg, reclamantei CÎRLAN MILITINA, 13). 25 kg, reclamantului PLETOSU PINTILIE, 14). 25 kg, reclamantei NECHIFOR ILEANA, 15). 25 kg, reclamantei MITROFAN RODICA şi 16). 25 kg, reclamantului MIERLĂ CONSTANTIN; cantităţi datorate pentru anul 2007. Obligă pe pârâtă să plătească: 1). câte 14 lei , reclamanţilor: SANDU MIRCEA, MITROFAN AUREL, LUPU ELENA, CÎRLAN SILVEA, SPOIALĂ RAHILA, MIRON MAFTA, DAVID GHEORGHE, PLETOSU PINTILIE, NECHIFOR ILEANA, MITROFAN RODICA şi MIERLĂ CONSTANTIN, 2). 18 lei, reclamantului BUDUROVICI IOAN, 3). 10 lei, reclamantei GAVRILOVICI ELENA, 4). 25 lei, reclamantului BONDAR NICOLAI, 5). 8 lei, reclamantului IEREMIE GHEORGHE şi 6). 15 lei, reclamantei CÎRLAN MILITINA; toate, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 10. 07. 2012.
Amână pronunţarea la data de 10.07.2012. Pronunţată în şedinţa publică azi, 3.07.2012.
Amână pronunţarea la data de 3.07.2012. Pronunţată în şedinţa publică azi, 26.06.2012.
Amână pronunţarea la data de 26 iunie 2012. Pronunţată în şedinţa publică azi, 19.06.2012.
Se va comunica pârâtei, cu citaţie, răspunsul formulat de reclamanta Cîrlan Silvea cu privire la precizările la întâmpinare. Amână cauza la data de 19 iunie 2012, pentru când se va cita reclamantul Mierlă Constantin. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.05.2012.
Amână cauza la data de 15 mai 2012, pentru când se va cita pârâtul Mierlă Constantin. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.03.2012.
Respinge cererea de suspendare a judecării cauzei în temeiul art. 242 al. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, formulată de pârâtă ca neintemeiata. Respinge cererea de suspendare a judecării în temeiul art. 244 al.1 pct. 1 Cod procedură civilă, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 8510/314/2011 al Judecătoriei Suceava, formulată de pârâtă ca neintemeiata. Încuviinţează pentru reclamanţi proba cu martorii Spoială Rachila şi Ungureanu Gheorghe. Ia act de obligaţia reclamanţilor de a asigura prezenţa martorilor la termenul următor de judecată, în vederea audierii fără citaţie, sub sancţiunea decăderii din probă. Amână cauza la data de 20 martie 2012, pentru când se va cita pârâtul Mierlă Constantin. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.02.2012.
Se vor comunica reclamanţilor lipsă duplicatele întâmpinării şi ale înscrisurilor ataşate acesteia. Se va reveni cu adresă către reclamanta Miron D. Mafta pentru a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 12,25 lei, aferentă acţiunii de faţă, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată. Prorogă discutarea excepţiilor invocate de pârâtă prin întâmpinare, pentru termenul următor de judecată, când toţi reclamanţii vor studia întâmpinarea şi înscrisurile ataşate acesteia. Amână cauza la data de 21 februarie 2012, pentru când se vor cita părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.01.2012.
Se va reveni cu adresă către pârâtă în sensul celei de la fila 387 dosar, cu menţiunea de a certifica toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei cât şi cele ce urmează a fi comunicate reclamanţilor conform cu originalul, sub sancţiunea de a nu se ţine seama de ele. De asemenea, se va aduce la cunoştinţă dispoziţiile art. 116 Cod procedură civilă. Pune în vedere reclamantului Bondar Nicolai să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 23,50 lei, aferentă acţiunii de faţă. Pune în vedere reclamantei Miron D. Mafta, prin adresă, să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 12,25 lei aferentă acţiunii de faţă. Amână cauza la data de 10.01.2012, pentru când se vor cita părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.11.2011.
Pune în vedere reclamantei Cîrlan Il. Silvea, prin mandatar, să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 12,25 lei şi să depună la dosar un timbru judiciar de ,5 lei, reclamantei Gavrilovici Elena să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 9,55 lei şi să depună la dosar un timbru judiciar de 0,3 lei, iar reclamantului Pletosu N. Pintilie să depună la dosar un timbru judiciar de 1,5 lei, până la termenul următor de judecată. Se vor emite adrese reclamanţilor Sandu Mircea, B********* G** I***, L*** I* E****, Gavrilovici Elena, Spoială Gh. Rahila, Bondar Ar. Nicolai, Miron D. Mafta, Ieremie Z. Gheorghe, Cîrlan Militina, Mitrofan Rodica şi Mierlă Constantin să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar stabilite de instanţă în sarcina lor. Se vor emite adrese reclamanţilor David Gheorghe şi Nichifor Ileana, să depună la dosar câte un timbru judiciar de 1,5 lei. Constatând că întâmpinarea depusă în cauză, înscrisurile aferente, nota de informare şi înscrisurile ataşate acesteia nu au fost depuse în exemplare suficiente pentru a putea fi comunicate reclamanţilor, se va emite adresă pârâtei pentru a depune la dosar încă 16 exemplare ale acestor înscrisuri. Amână cauza la data de 29.11.2011, pentru când se vor cita părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.10.2011.
Redistribuie cauza spre competentă soluţionare completului C.15. Pune în vedere părţilor să depună la dosar înscrisurile pe care le consideră utile soluţionării cauzei. Amână cauza la data de 11.10.2011, pentru când se vor cita părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 septembrie 2011.
Încuviinţează cererea formulată de către reclamanţi, acordă termenul solicitat în vederea studierii întâmpinării şi a înscrisurilor ataşate. Ia act de faptul că nu se solicită administrarea altor mijloace de probă în afara înscrisurilor. Pune în vedere părţilor să depună la dosar înscrisurile pe care le consideră utile soluţionării cauzei. Pune în vedere reclamanţilor să ia act de conţinutul întâmpinării şi a înscrisurilor ataşate. Amână judecata cauzei la data de 15 septembrie 2011, pentru când se vor cita reclamanţii fără termen în cunoştinţă Pronunţată în şedinţa publică, azi, 2 iunie 2011.