P******* M****
Recurent ReclamantS** P***** S* - E* R****** G*** Z******** V****** S**********
Recurent PârâtAdmite în parte acţiunea . Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 2589 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului în suprafaţă de 1599 mp, pentru perioada 2009-2011. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 818 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Respinge celelalte pretenţii. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică ,azi, 30 Noiembrie 2011. .
Amână pronunţarea cauzei la data de 30.11.2011. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 23 Noiembrie 2011.
Se emite adresă către expert să depună raportul de expertiză în original. Amână judecarea cauzei la 23.11.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Octombrie 2011.
Emite adresă către Biroul Local de expertize Tehnice Judiciare Argeş, pentru a se comunica numele expertului, Popa Ileana desemnat prin tragere la sorţi. Emite adresă către expertul desemnat Popa Ileana pentru a depune la dosar raportul de expertiză. Citează pârâta cu interogatoriul şi cu menţiunea de a răspunde la acesta. Amână judecarea cauzei la 12.09.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Iunie 2011.
Încuviinţează reclamantei prin apărător probele solicitate, astfel cum au fost formulate, respectiv proba cu înscrisurile de la dosar, proba cu interogatoriul pârâtei şi proba cu expertiză tehnică judiciară. Pune în vedere reclamantului prin apărător să depună la dosar dovada achitării onorariului provizoriu de expert, în termen de 5 zile, după care va emite adresă către expert să efectueze lucrarea. Emite adresă către Biroul local de Expertize Tehnice Judiciare Argeş, pentru a se comunica numele expertei Popa Ileana desemnată în cauză prin tragere la sorţi. Amână judecarea cauzei la 06.06.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Mai 2011.
Pune în vedere reclamantei prin apărător sa timbreze. Ia act că, potrivit dispoziţiilor prev. de art.153 alin 1 Cod procedură civilă, modificat prin Legea 202/2010, pârâta SNP Petrom SA - EP România Grup Zăcăminte Vâlcele Slătioarele are termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 09.05.2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Aprilie 2011.