G****** G*******
Intimat PÂRÂTP******** D* P* L**** J********** C*********
Intimat RECLAMANTP****** I****
Intimat PÂRÂTP****** G*******
Intimat PÂRÂTR*** L****
Intimat PÂRÂTConstată perimat recursul declarat de pârâtul Cristescu Petru împotriva sentinţei civile nr.103/16.02.2011 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosar nr.3583.2/208/2007. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 06.03.2013.
Hotarare 898/2013 din 06.03.2013Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de pârâtul – recurent Cristescu Petru. Menţine suspendarea judecării cauzei dispusă în baza dispoziţiilor art.243 pct.1 Cod procedură civilă prin încheierea de şedinţă de la termenul din 23.11.2011, trimite dosarul în Arhiva Curţii de Apel Timişoara până la stăruinţa părţii interesate cu indicarea moştenitorii defuncţilor Ţepeneag Simion şi G****** G*******, în conformitate cu dispoziţiile art.245 pct. 2 Cod procedură civilă, potrivit cărora „judecata reîncepe prin cererea de redeschidere, făcută cu arătarea moştenitorilor”. Stabileşte termen pentru discutarea perimării la data de 06.03.2013, RCA 2, termen pentru când se vor cita părţile cu această menţiune. Pronunţată în şedinţa publică din 06.02.2013.
Incheiere de sedinta din 06.02.2013Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de pârâtul – recurent Cristescu Petru. Menţine suspendarea judecării cauzei dispusă în baza dispoziţiilor art.243 pct.1 Cod procedură civilă prin încheierea de şedinţă de la termenul din 23.11.2011, trimite dosarul în Arhiva Curţii de Apel Timişoara până la stăruinţa părţii interesate cu indicarea moştenitorii defuncţilor Ţepeneag Simion şi G****** G*******, în conformitate cu dispoziţiile art.245 pct. 2 Cod procedură civilă, potrivit cărora „judecata reîncepe prin cererea de redeschidere, făcută cu arătarea moştenitorilor”.
Incheiere suspendare din 21.11.2012pentru ca pârâtul - recurent Cristescu Petru să indice moştenitorii defuncţilor Ţepeneag Simion şi G****** G*******, în conformitate cu dispoziţiile art.245 pct. 2 Cod procedură civilă, potrivit cărora „judecata reîncepe prin cererea de redeschidere, făcută cu arătarea moştenitorilor
Suspendat conform art. 243 pct. 1 Cod proc. civilă.
Suspendat în baza dispoziţiilor art. 243 punctul 1 C.PR.CIV.