B*** I***
ReclamantA**** E*****
PârâtADMITE ACTIUNEA. CU RECURS
Hotarare 1061/2011 din 08.12.2011Încuviinţează proba cu interogatoriul pârâtei care va fi citată cu menţiunea „personal la interogatoriu”. Se va cita martorul la adresa indicată, sub sancţiunea amendării în caz de neprezentare.
Încuviinţează proba testimonială propusă de reprezentantul reclamantului, sub rezerva indicării numelui şi adresei martorului în termen de 5 zile de la şedinţa de judecată. Martorul va fi prezentat fără citaţie.
ÎNCUVIINTEAZA CEREREA DE AMANARE FORMULATA DE REPREZENTANTUL RECLAMANTULUI.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul reclamantului. Prorogă punerea în discuţie a suplimentării probatoriului după achitarea taxei judiciare de timbru .
Disjunge cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamant şi dispune formarea unui dosar asociat cu acest obiect, care va fi soluţionat în Camera de Consiliu.Stabileşte termen de judecată la data de 23 iunie 2011. Pe fondul cauzei , acordă termen de judecată la data de 25 august 2011.
Acordă un ultim termen de judecată pentru când reclamantul va achita taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar, iar dacă va formula cerere de ajutor public judiciar, pune în vedere reclamantului prin reprezentant să o depună la dosar, între termene, pentru a o avea instanţa în vedere la termenul următor.
Stabileşte, pentru cererea de chemare în judecată, taxa judiciară de timbru în cuantum de 4660 lei taxă judiciară de timbru şi 2,40 lei timbru judiciar. Pune în vedere reclamantului prin reprezentant să achite taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar sau să formuleze cerere de ajutor public judiciar până la următorul termen de judecată. Prorogă punerea în discuţie a altor aspecte până după achitarea taxei judiciare de timbru stabilite. Se va comunica, cu adresă, exemplarul 2 al înscrisurilor depuse la dosar cu pârâta, fiind încunoştinţată aceasta că în cauză s-a stabilit ora 13 pentru strigarea cauzei la următorul termen de judecată. Acordă termen în cunoştinţă reclamantului şi pârâtei.