S****** A***** N***
Recurent Inculpat1. În temeiul art.192 alin.1 şi alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.74 alin.1 lit. a rap. la art.76 alin.1 lit. c Cod penal, condamnă pe inculpatul S****** A***** N***, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, în formă agravată. În temeiul art.71 Cod penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale. 2.În temeiul art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, cu aplicarea art.74 alin.1 lit. a şi c rap. la art.76 alin.1 lit. e Cod penal, condamnă pe inculpatul S****** A***** N***, cu aceleaşi date de identificare, la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. În temeiul art.71 Cod penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II a şi lit.b Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art.33 lit.a şi art.34 alin.1 lit.b Cod penal, constată că cele două infracţiuni sunt concurente, contopeşte pedepsele stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare. În temeiul art.71 Cod penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II a şi lit.b Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art.81 alin.2 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art.82 Cod penal. În temeiul art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În temeiul art.359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal a căror nerespectare determină revocarea măsurii suspendării şi executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În temeiul art.189 şi art.191 alin.1 Cod Procedură Penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1.100 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei pentru faza de urmărire penală, iar suma de 750 lei pentru faza de judecată. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.03.2012.
Amână pronunţarea pentru 26 martie 2012.
Amana pronuntarea la data de 19.03.2012.
Amână judecarea cauzei la data de 12.03.2012, ora 8:30, pentru când: - inculpatul are termen în cunoştinţă. - Se citează martorii Nedelcu Marcel, Gîtman Daniel-Florin, Săicu Sergiu, Bordieanu Ionuţ-Sebastian şi Gîtman Cătălin, cu mandate de aducere. - Se emite adresă la DEIP Suceava, astfel cum s-a menţionat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.02.2012.
Amână judecarea cauzei la data de 06.02.2012, ora 8:30, pentru când: - inculpatul are termen în cunoştinţă. - Se vor cita martorii Nedelcu Marcel şi Gîtman Daniel-Florin, cu mandate de aducere. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.01.2012.
Amână judecarea cauzei la data de 09.01.2012, ora 8:30, pentru când: - inculpatul are termen în cunoştinţă. - Se vor cita martorii Catargiu Daniel-Florin şi Nedelcu Marcel. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.11.2011.
Amână judecarea cauzei la data de 07.11.2011, ora 8:30, pentru când: - inculpatul are termen în cunoştinţă. - Se vor cita martorii Anuşca Gheorghe, Bogdan Dumitru Marian, Ailincăi Vasilica şi Ailincăi Mihai, cu mandate de aducere. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.09.2011
Amână judecarea cauzei la data de 26.09.2011, ora 8:30, pentru când: - inculpatul are termen în cunoştinţă. - Se vor cita primii 4 martori indicaţi în rechizitoriu, respectiv: Anuşca Gheorghe, Bogdan Dumitru Marian, Ailincăi Vasilica şi Ailincăi Mihai. În temeiul art.3 rap. la art.2 alin.1 lit. a din Protocolul privind stabilirea onorariilor pentru avocaţii care acordă asistenţa juridică în materie penală, suma de 50 lei reprezentând onorariul parţial al apărătorului din oficiu al inculpatului, av. Rusu Gabriela, potrivit delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr.1062/18.04.2011, fila 10, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.06.2011.
Amână judecarea cauzei la data de 20.06.2011 ora 8:30 pentru când inculpatul primeşte termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.05.2011.