B**** M******
ReclamantO*** T****
PârâtO*** L******
PârâtAdmite cererea
Amână cauza la 19.03.2012, pentru când:- se va administra probatoriul admis în cauză,
Amână cauza la data de 20 februarie 2012, pentru când: -încuviinţează cererea de amânare formulată de către pârât şi pune în vedere acestuia că în baza art.156 Cod procedură civilă este singurul termen acordat pentru lipsă de apărare temeinic motivată.
Amână cauza la data de 30 ianuarie 2012, pentru când: - se vor cita pârâţii la adresa comunicată de SEIP - Vaslui,
Amână cauza la data de 19 decembrie 2011,
Amână cauza la data de 02 noiembrie 2011, pentru când:- pune în vedere reclamantului prin apărător ca până la următorul termen de judecată să facă dovada achitării diferenţei de taxă judiciară de timbru în cuantum de 201 lei şi a timbrului judiciar de 2,7 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată,
Amână cauza la data de 31 octombrie 2011, pentru când:- pune în vedere reclamantei prin apărător ca până la următorul termen de judecată să depună la dosarul cauzei actualul domiciliu al pârâţilor, sub sancţiunea suspendării cauzei potrivit dispoziţiilor art.155 Cod procedură civilă,