O****** V*** C******
Recurent InculpatRespinge cererile de revocare a măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul O V C şi de luare faţă de acesta a măsurii preventive de a nu părăsi localitatea, formulate de inculpat prin apărător, ca neîntemeiate. Admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui Dispune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului O V C, în prezent deţinut în Spitalul Penitenciar Jilava, cu o durată de 30 zile de la data de 24.01.2011 până la data de 22.02.2011 inclusiv. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu recurs în 24 ore de la comunicare. Soluţionată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.01.2011, ora 09,10.
Amână cauza la ora 14:30 având în vedere procedura necompletă cu inculpatul,urmând ca până la această oră să fie comunicată prin fax dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu inculpatul. La reluarea cauzei, la ora 14:30 se amână cauza pentru data de 20.01.2011, ora 8:30, având în vedere procedura de citare necompletă cu inculpatul, întrucât la această oră, conform referatului comunicat de Pnt. Spital Jilava, inculpatul se afla la INML Bucureşti pentru exepertiza psihiatrică, urmând a se întoarce după ora 16:00.