M***** A****
Intimat ContestatorC*** J******** D* P***** V*****
Recurent IntimatAdmite contestaţia, astfel cum a fost precizată. Anulează decizia nr. 181257 din 18 iulie 2011, emisă de C*** J******** D* P***** V*****. Dispune menţinerea drepturilor de pensie stabilite prin decizia nr. 181257 din 25.03.2011 privind acordarea pensiei pentru muncă depusă şi limită de vârstă, emisă ca urmare a sentinţei civile nr. 17/17.01.2010, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 3685/90/2010, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 483/R-CA/17.03.2011, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în acelaşi dosar. Obligă intimata la plata către contestator a diferenţelor dintre pensia stabilită prin decizia nr. 181257 din 25.03.2011 şi pensia stabilită prin decizia nr. 181257 din 18 iulie 2011, începând cu data de 01 august 2011 şi până la repunerea în plată a celei dintâi decizii, diferenţe actualizate cu coeficientul de inflaţie de la data scadenţei fiecăreia şi până la data plăţii efective a acestor sume. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Definitivă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2011.
transferă dosarul la completul CMAS 5 conform repartizării aleatorii.
Admite cererile. Încuviinţează abţinerile. Cauza va fi transpusă la grefierul repartitor pentru repartizarea aleatorie. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică.