C***** S*************
ReclamantS******** A***** A****
PârâtANULAT CA NETIMBRATĂ ACŢIUNEA.
Respinge cererea de amânare formulată de către reclamantă. Citarea reclamantei cu menţiunea ca, faţă de veniturile acesteia, dovedite prin adeverinţa de la SC Everel România SRL, să plătească de această dată pentru repunerea pe rol a cauzei jumătate din taxa judiciară de timbru, pentru care a beneficiat de scutire, (2553 lei taxa judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar), respectiv 1276,5 lei taxa judiciară de timbru şi 2,5 lei timbru judiciar, sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrate, urmând ca în situaţia în care se achită taxa judiciară de timbru, să se introducă expertul în cauză. Amână judecarea cauzei la data de 08 decembrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică din 10 noiembrie 2011.
SUSPENDAT ÎN BAZA ART. 242 PCT. 2 C.PR.CIV.
T:26.05.2011-Pentru a se pronunţa asupra cererii de ajutor public judiciar, stabileşte valoarea imobilului, la 84.200 lei, respectiv timbrarea acţiunii, la valoarea de 2553 lei taxa judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar, reprezentând 3 % din valoarea masei partajabile. Pune în vedere reclamantei să propună probe, pentru dovedirea cotei de contribuţie, la achiziţionarea apartamenului. Emiterea unei adrese către Biroul local de expertize Arad în vederea remiterii unei liste cu experţi-evaluatori bunuri imobile, urmând ca obiectivele expertizei să fie fixate după ce se rezolvă problema timbrării.
T:05.05.2011-Admite cererea formulată de către reclamantă, şi acordă termen, în vederea angajării unui apărător.