V****** G*** I****
CondamnatAdmite sesizarea Biroului de executări penale al Judecătoriei Curtea de Argeş. În baza art. 86 ind. 4 alin. 2 Cod penal rap. 447 alin. 1 Cod procedură penală, revocă suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de trei ani închisoare aplicată condamnatului VELIŞCĂ GABI-IONEL, privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de trei ani închisoare cu un termen de încercare de cinci ani, aplicată prin sentinţa penală numărul 261/26 octombrie 2010 pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş, definitivă prin neapelare, şi dispune executarea în întregime a acestei pedepse, în condiţiile art. 57 Cod penal. În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal, se interzic condamnatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. şi b Cod penal, ca pedeapsă accesorie. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale numărul 261/26 octombrie 2010 a Judecătoriei Curtea de Argeş. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, urmând ca suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, avocat Carmen Dinu, să fie avansat din fondurile speciale ale Ministerul Justiţiei. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 03 iunie 2011.
Amână pronunţarea în cauză la data de 03 iunie 2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 mai 2011.
În baza art. 291 alin. 2 şi art. 177 alin. 1 şi 4 Cod procedură penală, se citează condamnatul la domiciliu şi prin afişare la sediul Consiliului Local Curtea de Argeş, cu menţiunea de a înainta în termen util şi legal dovada de îndeplinire a procedurii de citare, precum şi la noua adresa indicată la termenul anterior, iar în baza art. 183 Cod procedură penală, se emite mandat de aducere pentru acesta. Amână judecarea cauzei la data de 19 mai 2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 aprilie 2011.
În baza art. 291 alin. 2 şi art. 177 alin. 1 şi 4 Cod procedură penală, se citează condamnatul la domiciliu şi prin afişare la sediul Consiliului Local Curtea de Argeş, precum şi la noua adresa indicată la termenul de azi, iar în baza art. 183 Cod procedură penală, se emite mandat de aducere pentru acesta la noua adresă. Amână judecarea cauzei la data de 28 aprilie 2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 aprilie 2011.
În baza art. 291 alin. 2 şi 177 alin. 1 şi 4 Cod procedură penală, se citează condamnatul la domiciliu şi prin afişare la sediul Consiliului Local Curtea de Argeş, iar în baza art. 183 Cod procedură penală, se emite mandat de aducere pentru acesta. Se emite adresă la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Curtea de Argeş pentru a comunica ultima adresă de domiciliu a condamnatului. Amână judecarea cauzei la data de 14 martie 2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 martie 2011.
În baza art. 291 alin. 2 şi 177 alin. 1 şi 4 Cod procedură penală, se citează condamnatul la domiciliu şi prin afişare la sediul Consiliului Local Curtea de Argeş, iar în baza art. 183 Cod procedură penală, se emite mandat de aducere pentru acesta. Amână judecarea cauzei la data de 17 martie 2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 februarie 2011.