M**** T*****
ReclamantP******* S****
PârâtDecăzut reclamantul din proba prin expertiză. Respins acţiunea.
Pune în vedere ambelor părţi să facă dovada achitării onorariului provizoriu expert, câte 250 lei pentru fiecare, sub sancţiunea decăderii din probă. Amână judecarea cauzei la data de 16 februarie 2012. Pronunţată în şedinţa publică din 19 ianuarie 2012.
Încuviinţează obiectivele pentru proba tehnică prin expertiză, conform capetelor de cerere ale părţilor, respectiv formularea unei propuneri de lotizare a terenurilor aferente proprietăţilor părţilor aşa cum s-a stabilit prin sentinţa civilă nr. 743/2011, respectiv pentru suprafaţa de 459 mp, pentru reclamant şi 458 mp, pentru pârâtă, atribuirea de numere topografice noi, precum şi delimitarea acestora în teren. Numeşte în cauză expertul Dămăcuş Gheorghe. Stabileşte onorariu expert în sumă de 500 lei, aflat în sarcina ambelor părţi, câte 250 lei pentru fiecare, care se va depune în termen de 5 zile de la pronunţare. Stabileşte termen de depunere a raportului de expertiză la data de 19 ianuarie 2012. Pune în vedere expertului prevederile art. 208 al. 1 C. pr. civ., în sensul că, dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la faţa locului, ea nu poate fi făcută decât după citarea părţilor prin carte poştală recomandată, cu dovada de primire, arătând zilele şi orele când începe şi continuă lucrarea. Dovada de primire va fi alăturată lucrării expertului. Amână judecarea cauzei la data de 19 ianuarie 2012. Pronunţată în şedinţa publică din 08 decembrie 2011.
Admite cererea formulată de către reprezentantul reclamantei, şi acordă un termen de judecată mai lung, pentru a se depune la dosarul cauzei Ordinul Prefectului. Amână judecarea cauzei la data de 08 decembrie 2011. –la cererea reprezentantului reclamantei. Pronunţată în şedinţa publică din 03 noiembrie 2011.
SUSPENDAT ÎN BAZA ART. 244 PCT. 1 C.PR.CIV.
Efectuarea unei adrese către B.C.P.I. Lipova, să comunice instanţei dacă, Ordinul Prefectului nr. 340 din data de 21.12.1998, a fost operat în favoarea reclamantului M**** T*****, să depună o copie după încheierea în care a fost operat Ordinul Prefectului, precum şi să comunice motivul pentru care nu a fost operat în coala funciară colectivă. Emiterea unei adrese către Biroul local de expertize Arad în vederea remiterii unei liste cu experţi tehnici în specialitatea topografie. Amână judecarea cauzei la data de 04 august 2011. Pronunţată în şedinţa publică din 09 iunie 2011.
Pune în vedere reprezentantului reclamantului să depună la dosarul cauzei extras CF la zi, din care să rezulte dacă s-a operat în CF dreptul de proprietate şi cu ce titlu, s-a operat, în CF proprietatea părţilor, asupra terenului care figurează în extrasul fila 6, în proprietatea Statului Român, sau să se depună ordinul de împroprietărire, precum şi să precizeze acţiunea, în privinţa suprafaţei solicitate, pentru care se solicită ieşirea din indiviziune şi a individualizării în teren a acesteia. Amână judecarea cauzei la data de 09 iunie 2011. Pronunţată în şedinţa publică din 02 iunie 2011.
Emiterea unei adrese către Biroul local de expertize Arad în vederea remiterii unei liste cu experţi tehnici în specialitatea topografie. Admite în parte cerere pentru rezolvarea pe cale amiabilă a litigiului. Pune în vedere părţilor să facă propuneri pentru obiectivele expertizei, instanţa avansând pe cel pentru, ieşirea din indiviziune şi implicit grăniţuirea. Prorogă discutarea celorlalte cereri de probaţiune, pentru următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 02 iunie 2011. Pronunţată în şedinţa publică din 12 mai 2011.
T:12.05.2011-PROBAŢIUNI.
T:28.04.2011-PROBAŢIUNI.